Încă 20 de punți spre viață la Spitalul Județean Reșița – Secția ATI a fost extinsă VIDEO

Începând din după-amiaza acestei zile, la SJUR funcţionează EXTENSIA ATI. Aceasta se afla la etajul 3 în Staţionarul 1 ( pe amplasamentul Secţiei Oftalmologie) şi are 20 de locuri pentru pacienții COVID 19 – cazuri ATI şi 10 pături pentru pacienții COVID 19 cu alte afecțiuni sau care necesita terapia intermediară în COVID. Secția a fost dotată cu aparatura primită prin Departamentul Național pentru Situații de Urgență, prin colaborarea cu Spitalul CFR Timișoara, Spitalul Județean de Urgență din Timișoara şi Spitalul din Baia Mare.

Demersul Extensiei ATI este nu doar „gura de oxigen” la propriu pentru pacienții COVID 19, ci și la figurat şi astfel pe Secția ATI se delimitează riguros zona roşie (Covid), aflată la etajul 3, de zona verde (noncovid) de la etajul 2. Totodată, pentru a nu pune pacienţii în pericol a fost achiziționat şi montat ieri un compresor pentru rețeaua de oxigen, achitat integral de o persoană care dorește să își păstreze anonimatul, dar care prin noblețea şi promptitudinea gestului său, înţelege să întindă o mână de ajutor spitalului. Aceeaşi persoană a repetat astăzi gestul de a achita încă un compresor, tocmai pentru a asigura şi varianta de back-up.


Spațiile Extensiei au dotările necesare, fiind amenajate conform standardelor, extensia în sine având un circuit corespunzător în care s-a investit tot prin bunăvoința celor care înţeleg că spitalul e şi pentru prinţi şi pentru cerșetori pentru că boala nu iartă, indiferent de statutul social. Dar, în esență pe cât de bine şi frumos arată spațiul Extensiei, pe atât de tristă e povestea şi încercarea celor care îi vor trece pragul… Nădăjduiesc că viaţa va izbânzi, aşa cum a izbândit şi acest proiect. Vreau să cred că ştiinţa şi conştiinţa se vor reuni pentru a câştiga bătălia cu boala şi pentru a reda pacienţii celor care îi așteaptă acasă! Fiecare dintre noi a pierdut în această perioadă măcar o cunoştinţă, un prieten sau chiar un membru al familiei. Pentru fiecare dintre cei aflați în suferință, dar si in memoria celor care nu se mai pot bucura de viață, merită să facem orice efort!


Când vorbim de bătălia cu boala pentru viaţă, nu merita să ierţi greșelile celor care nu fac pasul înainte în acest sens şi sunt mereu o frână, dar merita efortul chiar până la scrâșnirea dinților pentru că e o cauză nobilă, chiar dacă vremurile au dus la dezumanizarea unora dintre noi.

Alina Stancovici – Manager Spitalul Județean de Urgență Reșița

Comentarii

comentarii