Începe cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului de jazz de la Gărâna

Festivalului de jazz de la Gărâna va avea loc în perioada 9-12 iulie. În acest an, cheltuielile organizatorice vor fi acoperite în mare parte de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Această decizie a fost luată datorită importanţei culturale a acestui eveniment care adună an de an la Gărâna în Caraș Severin, elita jazz=ului din întreaga lume.

Anul acesta vor fi prezenţi şi laureaţi ai premiilor Grammy la categoria jazz. Dintre aceștiaîl amintim pe cel mai important pianist de jazz cubanez al zilelor noastre – Gonzalo Rubalcaba. De asemenea, la Festival va cânta Stanley Clarke – supranumit şi “legenda vie” printre muzicienii de jazz, precum şi Snarky Puppy, una dintre cele mai spectaculoase trupe.

Ca în fiecare an, Festivalul va avea loc în Poiana Lupului, însă pentru prima dată după mulţi ani, jazzul se întoarce și în curtea hanului ,,La Răscruce” – locul unde evenimentul s-a născut. Festivalul este organizat de Fundaţia Culturală Jazz-Banat şi a făcut cunoscută localitatea Gărâna în toată lumea.

PROGRAM
Scena principală – ora 19.00

Joi, 9 iulie: Enzo Favata Quartet, Nighthawks, Tigran Hamasyan Trio, Gonzalo Rubalcaba-Volcán Projekt.
Vineri, 10 iulie: Arifa, Adam Bałdych & Paweł Kaczmarczyk, Ralph Towner & Wolfgang Muthspiel, Vlatko Stefanovski Trio.
Sâmbătă, 11 iulie: Renaud Garcia-Fons, Sebastian Spanache Trio, Biréli Lagrène Gypsy Project, Stanley Clarke Quartet.
Duminică, 12 iulie: Stefano Battaglia Trio, Snarky Puppy, Stucky / Doran / Studer / Tacuma – Hendrix Project
Scena Biserica Veche – Văliug – ora 11.00

Vineri, 10 iulie – Cári Tibor Project
Sâmbătă, 11 iulie – Nicolas Simion & Zoltán Lantos – Magic Drops
Duminică, 12 iulie – Sebastian Spanache & Teodor Pop
Scena La Răscruce – Gărâna – ora 14.00

DUMItRIO
Marius Iacovania & Ștefan Neagu
Twisted Blue
Romanian Jam Session

Comentarii

comentarii