Inceput de an scolar atipic – 3 scoli in scenariul rosu VIDEO

În Caraș-Severin, 3 școli din mediul rural au început cursurile pe scenariul roșu. 90% dintre unitățile de învățământ au optat pentru scenariul verde, iar celelalte, pentru scenariul galben. Prima zi de școală a fost atipică, singurii care s-au bucurat de o atenție mai specială fiind bobocii de la clasa pregătitoare. 

Școala Gimnazială Numărul 8 din Reșița și-a primit, astăzi, elevii, în condiții cu totul speciale. Primii care au intrat la ore au fost micuții de la clasa pregătitoare.

Ceilalți elevi au revenit la școală pe rând, după un orar decalat. În unitatea de învățământ au fost luate toate măsurile astfel încât cursurile să se desfășoare în siguranță.

Școlile în care a fost aplicat scenariul roșu sunt cele din comunele Păltiniș, Dalboșeț și Vermeș.

Bolvașnița iese din zona roșie. Intră, în schimb, alte trei localități din Caraș-Severin

Potrivit articolului 4, aliniatul 1 din Ordinul 5487/1494/2020 privind aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Sars-Cov 2, DSP Caraș-Severin a înaintat către ISJ Caraș-Severin situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități din județ.

ISJ, împreună cu DSP, a diseminat informațiile epidemiologice ale instituției de sănătate publică, în sensul monitorizării, implementării și aplicării corecte la nivelul fiecărei instituții de învățământ a infrastructurii resursei umane necesare desfășurării în condiții optime a procesului de învățământ.

În funcția de situația epidemiologică în continuă schimbare, DSP va transmite spre ISJ și UAT-uri datele necesare pentru încadrarea în unul dintre cele trei scenarii pentru desfășurarea procesului de învățământ.

Astfel, comun Bolvașnița va putea trece la primul scenariu de învățământ, ieșind din zona roșie, întrucât mai are un singur caz pozitiv cu noul coronavirus.

Intră însă în zona roșie localitățile Dalboșeț (cu șase cazuri), Vermeș ( cu 5 cazuri) și Păltiniș (cu opt cazuri). Niciunul dintre aceste cazuri nu aparțin copiilor de vârste școlare.

De menționat că unitățile școlare trebuie să-și adapteze scenariile după algoritmul de 3 cazuri la 1000 de locuitori.

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.