INVITAŢIE LA DESCHIDEREA EXPOZIŢIEI FILATELICE INTERJUDEŢENE CU PARTICIPARE INTERNAŢIONALĂ „ETNIC 2019“

INVITAŢIE LA DESCHIDEREA EXPOZIŢIEI FILATELICE INTERJUDEŢENE. Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și Asociația Filateliștilor din Reșița au deosebita onoare de a vă invita la deschiderea expoziției filatelice interjudețene cu participare internațională „ETNIC 2019”, seria de expoziții aflată la cea de a VI-a ediție. Vor fi expuse colecții filatelice din țară și din Germania, Republica Moldova și Ucraina. Cu același prilej va fi deschisă și Expoziția Filatelică Interjudețeană în Parteneriat (EFIP) cu participarea a câte 5 participanți din județele Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Sibiu și Timiș.

Deschiderea expoziției va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie 2019, la ora 10.30, la Centrul Social „Frédéric Ozanam” din Reșița.

În aceeași zi, după-masa, începând cu ora 16, expozițiile vor fi vizitate de către participanții din țară și de peste hotare la Simpozionul internațional „Banatul – istorie și multiculturalitate” (ediția a XXIV-a, Reșița, 1 – 2 noiembrie 2019).

Trebuie de asemenea evidențiat faptul că oaspeții filateliștilor reșițeni vor vizita cu prilejul venirii în această parte a țării, frumuseți ale naturii sub motto-ul „Să cunoaștem Banatul Montan”.

Se vor deplasa la Reșița membri ai asociațiilor filatelice din țară și expozanți de peste hotare.

 

Erwin Josef Ţigla

președinte FDGR C-S

Comentarii

comentarii