ITM ia in vizor angajatorii – Conditii pe timp de canicula

Având în vedere faptul că în această perioadă se vor înregistra temperaturi extreme ridicate, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş Severin reaminteşte angajatorilor că au obligaţia aplicării măsurilor pentru asigurarea protecţiei propriilor angajaţi, în zilele în care se înregistrează astfel de temperaturi.

Angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condiţiilor de muncă: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus în locuri umbrite, iar pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor, trebuie să li se asigure apa minerală (câte 2-4 litri/persoană/schimb), duşuri şi echipament individual de protecţie.

Angajatorii care se află în imposibilitatea de a asigura condiţiile prevăzute mai sus, de comun acord cu sindicatele sau reprezentanţii salariaţilor, vor lua măsuri de reducere a duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru (până la ora 11 şi după ora 17), întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.

În instituţiile şi unităţile finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare, măsurile vor fi stabilite de ordonatorii de credite, respectiv conducătorii instituţiilor.

În situaţia în care se constată de către inspectorii de muncă faptul că un angajator nu respectă măsurile impuse de Ordonanţa de Urgenţă nr.99/2000, acesta poate fi sancţionat contravenţional cu amendă cuprinsă între 1.500 lei şi 2.500 lei.

Aga Mihaela
Inspector de muncă

Citeste si

Peste 70 de pompieri și silvicultori, sprijiniți de elicoptere Black Hawk se luptă cu incendiile de vegetație din Clisură și din Reșița VIDEO

Situația este deosebit de dificilă și în municipiul Reșița. Incendiul de vegetație izbucnit în 31 …