Jandarmul ucis în timpul misiunii, în urma cu 100 de ani, va fi comemorat azi

Aproximativ 6000 de persoane au condus pe ultimul drum, jandarmul ucis în timpul misiunii, în urma cu 100 de ani. Vineri, 14 iunie 2019, exact la împlinirea celor 100 de ani, vă invităm să fiți alături de noi, începând cu ora 10.45, în Valea Domanului, din mun Reșița, la intersecția DN 58 cu strada care duce spre fosta cariera de piatra, pentru a-l omagia pe Eroul Jandarm Nicolae Marcu, în memoria căruia este ridicat un monument în locul unde a fost ucis.

Pentru a face mai bine cunoscut modul în care Eroul Jandarm a fost ucis, acum la împlinirea celor 100 de ani, vom reconstitui scena luptei între „Nicolae Marcu și oameni nesăţioşi şi râvnitori după câştig nelegiuit” din acele vremuri.

La monumentul Eroului Jandarm Nicolae Marcu vor fi depuse coroane și jerbe de flori, vor fi rostite alocuțiuni referitoare la momentele acelor vremuri, dar și un ceremonial militar si religios.

Vă așteptăm intr-un număr cât mai mare!

Scurt istoric –
Eroul jandarm Nicolae Marcu mort la datorie la data de 14 iunie 1919 – „ Pe la orele două după amiezi, jandarmul N.Marcu a însoţit în trăsură pe trei oficianţi ai Societăţii căilor ferate la Doman ca să distribuie salariul muncitorilor de la ocnele de cărbuni de acolo. La Gura Sârnicului- unde drumul se pare a fi mai strâmt – oameni nesăţioşi şi râvnitori după câştig neleguit, din tuficul des de pe ambele părţi ale drumului, au puşcat mai întâi asupra cailor dintre cari unul momentan a şi căzut, la ce vizitiul şi cei trei funcţionari săriră din caleaşcă. Vizitiul o tuli spre Doman, funcţionarii spre Recita; iar bietul Marcu conştiu de misiune sa, nu şi-a părăsit locul voind astfel cu orice preţ şă ţină în siguranţă plata muncitorilor în sumă de 180000 coroane, ce rămase în lada din trăsură.

Astfel inainte de a fi orientat dincotro vin puşcăturile pânditorii nesăţioşi ascunşi în tufiş şi postaţi în trei locuri, l’au precedat şi repetind, L-au nimerit pe sărmanul Marcu de mai multe ori. Lovitura mortală cum să vede i-a cauzat-o plumbul ce l’a nimerit în cap. Totul s-a petrecut în decurs de nişte secunde în momentul nefericit când din întâmplare jandarmeria locală, a eşit la faţa locului, unde asemenea grăbind şi d-l protopretor Dr.Gropsoreanu, au constatat moartea jandarmului Marcu, care zăcea în un lac de sânge, asemenea şi caii crepaţi, iar lada cu bani furată.

În ziua înmormântării, 16 iunie la orele 5 d.a. se putea observa pe strada principală o mişcare neobicinuită, locuitorii din loc şi jur se strecurau în grupe dese pe strada principală, grăbind cu toţii spre spitalul Societăţii căii ferate, unde împodobite cu flori, fusese pus pe catafalc regretatul jandarm român. Întreg oraşul luase un aspect de tot schimbat. Actul inmormântării a fost impozant. Numărul celor prezenţi a fost peste 6000 de suflete.

Între cei prezenţi am putut remarca: pe reprezentantul comandei militare franceze şi oficerii români, reprezentanţii oficianţilor de la branşele estabilimentelor de aici. Actul inmormântării l-au efeptuit Onoraţii noştri parohi Bumbescu, Becnaz, Vida şi Belcea. Rămăşiţele pământeşti fură puse spre odihna vecinică, date la comanda d-lui Chira între salve de onoare.” (articol apărut în ziarul Drapelul din Lugoj nr.58 din 24 iulie 1919).

Comentarii

comentarii