Jean Turmacu a demisionat de la Metalul Reșița ?

După meciul pierdut astăzi de Metalul Reșița în fața echipei FC Caransebeș, o nouă lovitură pentru gruparea din Valea Domanului. Directorul clubului Metalul, Jean Turmacu, a anunțat că și-a înaintat demisia din funcția deținută, din motive personale. Turmacu este omul de încredere al patronului Cătălin Rufa care, în ultimul timp, a fost văzut tot mai rar la Reșița.

Într-o declarație de presă, Jean Turmacu a ținut să precizeze că decizia sa nu are legătură cu înfrângerea de astăzi, ea fiind luată în urmă cu o săptămână. „În vară am stabilit ca echipa să ajungă în play-off, ceea ce s-a și întâmplat. Domnul Rufă știe și dânsul despre hotărârea luată de mine de a renunța la colaborarea cu Metalul Reșița“, a mărturisit Jean Turmacu.

Luni, 23 martie, va avea loc Adunarea Generală a Acționarilor, care va lua act de demisia directorului general” scrie www.argument-cs.ro

Comentarii

comentarii