„Kirwei” in cartierul Steierdorf din Anina – 149 de ani de la Sfințirea bisericii si 249 de ani de la venirea coloniștilor VIDEO

An de an, în Duminica Preasfintei Treimi din calendarul romano-catolic, în prima duminică după praznicul Rusaliilor, comunitatea germană din Banatul Montan îşi dă întâlnire la o sărbătoare aleasă şi deosebită: hramul bisericii romano-catolice, în limba germană renumitul „Kirwei” din cartierul Steierdorf din Anina.

 Şi în acest an, etnicii germani și oaspeții lor din țară și de peste hotare au fost părtaşi la un nou „Kirwei” În straie de sărbătoare, punându-şi din nou portul popular tradiţional german din această parte de ţară, adulți, copii, tinere şi tineri din Caraș Severin, au purtat  bradul, simbolul eternităţii comunităţii.

 Apoi, în piaţa centrală în fața bisericii de la a cărei sfințire se împlinesc azi 149 de ani, au dansat și au cântat. Totul se petrece în fața bisericii, de fapt nucleul principal al sărbătorii. Din păcate, de la an la an, numărul participanților – al dansatorilor de fapt – este tot mai mic. Au rămas adulții trecuți de cea de a doua tinerețe și copiii. Segmentul de vârstă 20 – 40 de ani, lipsește cu desăvârșire. Aproape toți au emigrat în lumea mare pentru un trai mai bun.

La Anina, rata șomajului este undeva la aproape 80% de când intreprinderea minieră s-a închis în urma exploziei din anul 2006 și în care și-au pierdut viața 7 persoane. Mai bine de jumătate din populația orașului lucre în cadrul acestei intreprinderi miniere sau la fabrica de șuruburi și cherestea.

Cu toate acestea cei plecațidin Anina de ani mulți, caută să se întoarcă acasă an de an special pentru această sărbătoare. Anul viitor, la Staier – Anina va fi mare sărbătoare. Se împlinesc 250 de ani de la sosirea primilor coloniști din Austria din regiunea Stiria – Steiermark și 150 de ani de la construcția și sfințirea bisericii romano-catolice. Cartierul Staier din Anina și-a primit numele de la regiunea Stiria – Steiermark din Austria.  

Comentarii

comentarii

One thought on “„Kirwei” in cartierul Steierdorf din Anina – 149 de ani de la Sfințirea bisericii si 249 de ani de la venirea coloniștilor VIDEO

  1. Aloooo … daca in limba engleza va strofocati sa scrieti si sa pronuntati corect atunci faceti asta si in limba germana.
    Deci scrieti Kirchweih.

Comments are closed.