La Herculane, curățenie de vară cu ,,Tineri în serviciul voluntar”

Cine trece în aceste zile prin cea mai veche stațiune balneară din Europa și poate și de pe glob- să nu uităm că apele și băile de aici erau folosite de pe vremea romanilor, deci 2000 de ani sunt siguri- are plăcuta surpriză să vadă că în oraș se muncește de zor. peste tot și pe toate fronturile.
,,Campanie de curăţenie se desfășoară nivelul oraşului- în întreg orașul, mai exact. Adică, de la intrarea în oraș de pe DE 70 sau de la Gara CFR li până la ultimele clădiri în zona Uzinei Electrice. Fiind vorba despre o asemenea campanie fără precedent și care acoperă practic tot orașul, nu ne puteam descurca singuri, doar cu angajații Primăriei. Trebuie să vă spun că în această mega acțiune sunt implicaţi – pe lângă oamenii noștrii de la Secţia “Spaţii verzi” personalul de la SC Ecologica Băile Herculane – firma care de altfel se ocupă și de salubrizarea oraşului, precum și – și aici cred că vorbim despre o exclusivitate- voluntari din întreaga ţară ce sunt reuniți în organizaţia “Tineri în serviciul voluntar” spune primarul orașului, Nicușor Vasilescu.
Tinerii nu au mari pretenții, sunt voluntari cu suflet mare și se mulțumesc cu puțin și curat. Ei sunt cazați în camerele de la fosta tabără de elevi din apropierea Staţiei CFR. ,,Noi le asigurăm masa și cazarea timp de două săptămâni- cât ne-au cerut ei. În acest interval de timp, tinerii și cu angajații Primăriei alături de cei de la Ecologica, vor face de toate în ceea ce privește curățenia și înfrumusețarea unui oraș” mai spune edilul Vasilescu. Adică, vor fi toaletați arborii și arbuștii ornamentali, gardurile vii vor fi aliniate și tunse la aceeași dimensiune, se va curăța de toate mizeriile malurile Cernei. De asemenea, muncitorii Primăriei vor repara și înlocui acolo unde este cazul mobilierului urban, adică, bănci, jardiniere decorative, coșuri de gunoi și cam tot ce înseamnă mobilier stradal.
Dacă angrenăm un asemenea mecanism și vin și străinii să ne ajute, asta nu înseamnă că localnicii vor sta cu mâinile în sân. ȘI ei trebuie să se implice în curățarea și amenajarea spaţiilor verzi din faţa caselor în care locuiesc. Să știți că nu i-am omis pe locuitorii blocurilor- și ei trebuie să facă același lucru în jurul acestora fiindcă acolo este casa lor” a mai declarat pentru InfoCs primarul Nicușor Vasilescu.

Comentarii

comentarii