La ora 12.00 clopotele tuturor bisericilor din țară au bătut la unison în memoria eroilor neamului VIDEO

De Ziua Națională a Eroilor clopotele bisericilor din întreaga țară au bătut la unison. În toată țara pe 29 mai a fost celebrată Ziua Națională a Eroilor.

În Reșița acest eveniment a avut loc în Parcul Tricolorului unde alături de subprefectul județului, Cristian Gâfu și viceprimarul Mădălina Chiosa au fost prezenți directori ai serviciilor publice deconcentrate, reprezentanți ai autorității publice locale și ai structurilor din MAI și MApN.

La ora 12.00 clopotele tuturor bisericilor din țară au bătut la unison în memoria eroilor neamului. De asemenea reprezentanții tuturor instituțiilor prezenți la această ceremonie au depus coroane de flori la monumentul ridicat în cinstea eroilor din Parcul Tricolorului.

Manifestarea s-a încheiat cu o defilare militară a detașamentelor din subordinea MAI.

Comentarii

comentarii