La Resita s-au eliberat autorizatii aiurea si s-a construit pe trotuar

Autorizații de construire date prea ușor și construcții pe domeniul public au fost concluziile trase de cei doi viceprimari care s-au decis să ia la pas orașul. Cei doi viceprimari ai Reșiței, Vasile Paul și Adrian Dacica au decis să ia la pas, săptămânal, străzile din Reșița pentru o evidență a problemelor care se găsesc acolo. Cei doi viceprimari au descoperit astfel o serie de nereguli în realizarea unor construcții sau concesionări dubioase de terenuri.

”Am găsit situații pe drumul care duce spre Secu în care am descoperit o curte făcută peste domeniul public. Dar cum a reușit să cumpere, să se intabuleze cu strada? Deci, în deptul acelui gard se termină trotuarul, se termină zona verde, iar dacă omul vrea să treacă mai departe iese pe carosabil. Omul are autorizație de construcție și are autorizație de carte funciară pe teren”, a spus viceprimarul Vasile Paul despre o situație în care autorizațiile au fost obținute acum 10 ani.

Un alt caz care ridică semne de întrebare legate de felul în care s-au dat autorizațiile este cel de pe strada Murelor unde sute de metri pătrați de teren din domeniul public s-au dat în concesiune unei persoane private care și-a făcut grădina din fața casei.

”De fapt, acea grădină din fața casei mă încurcă în momentul în care a venit cu apa, cu canalizarea, cu gazul și a trebuit să spargă o stradă bună pentru că acolo era un gard și nu a reușit să intre pe proprietate”, a mai adăugat specialistul în construcții, Paul Vasile.
Neregulile descoperite au ajuns până în zona Triaj unde există 3 situații similare de concesiuni de terneuri până la nivelul trotuarului.

”Deasupra acelui teren am stâlpi electrici, iluminatul, plus tramvaiul. Păi cum pot eu să intru să repar, să îndrept stâlpii, să îndrept rețelele de apă, curent, pe terenul concesionat pe 49 de ani? Omul poate să-și concesioneze zona cu zid de sprijin, poate să-și concesioneze zona de parcare, dar mie, pe plusul de rețele din zona de sub, trebuie să-mi lase un culoar de un metru jumate-doi, liber, proprietatea primăriei, pe care eu pot să lucrez, să merg să repar, să pun rețele noi și să-mi dezvolt orașul”, a explicat nemulțumit viceprimarul.
Se pare că în Reșița sunt o mulțime de astfel de situații, cu garaje, copertine și construcții realizate pe domeniul public, și chiar pe trotuarele din oraș.

Paul Vasile a ținut să sublinieze faptul că de acum în colo nicio autorizație de concesiune sau construire nu va mai fi dată fără să fie analizată atent de către comisia de urbansim. Există și situații nefericite în care în urma unor procese Primăria a pierdut unele terenuri.

”Pe niște contracte foarte, foarte ciudate, un fost revoluționar vrea să-și extindă o baracă în zona centrală. Vom vedea cum anume vom face să stopăm lucrurile acestea, chiar dacă a obținut terenul prin hotărâre judecătorească. Planul urbanistic nu permite să facă ceea ce dorește la 200 de metri de noi. Este vorba despre râul Bârzava, în dreapta pasarelei pietonale”, a fost unul din exemplele evidențiate de viceprimar. Acolo se va ridica un restaurant și un magazin.
foto arhiva

Comentarii

comentarii

One thought on “La Resita s-au eliberat autorizatii aiurea si s-a construit pe trotuar

  1. Poate un acces pietonal de pe str. Fagarasului pana in Cimitirul nr. 8… merita facuta o plimbare (si sa vad daca reusiti sa nu mergeti pe carosabil).

Comments are closed.