La Reșița s-au încheiat Zilele recoltei și ale Târgul de toamnă 2024 – Printre realizări – 10 lei un mic VIDEO

În Parcul Tricolorului din  Reșița  s-a desfășurat o nouă ediție a Zilelor recoltei sau a Târgului de toamnă Reșița. Evenimentul este organizat în fiecare an de Primăria Reşiţa, Societatea Piețe și Ansamblul Bârzava.

Toamna la români înseamnă roade bogate, legume şi fructe de sezon, cultivate cu grijă și dragoste de producători și puse la vânzare celor care vor să-și facă provizii pentru iarnă. Acestea vor ajunge în stare proaspătă pe mese sau sub formă de zacuscă, compot, dulceață sau murături în cămară.

Cam așa se traduce în câteva cuvinte ziua recoltei în România. Așa s-a dorit a fi și la Reșița, unde în parcul Tricolorului, de joi și până duminică au fost amenajate standurile cu produse. Unii producători, alții samsari de piață care cumpără cu un preț și vând cu altul. Așa se explică prețul gogonelelor de 7 și 8 lei – asta în timp ce roșiile coapte erau 9 si 10 lei. Sau să nu mai pomenim că la nici 100 de m de ,,târg” la magazinul din parc, gogonelele erau la 3,5 lei/ kg. Conopida – clar adusă din afară, costa 12 lei kg și era plină de frunze de parcă fiecare reșițean avea acasă în balcon o capră la care să le dea să le mănânce. Spre exemplu, la o conopidă de 1,150 g după curățare au rezultat 250 de grame de frunze pe care omul le-a plătit la prețul de 12 lei kg. Adică gunoi – fiindcă la bloc nu ai ce face cu frunzele.

La castraveți – aceiași jale. De la 10 lei în sus – asta în timp ce la Carrefour costau 4,5 lei. Am găsit și vreo 3-4 producători adevărați, dar care erau nevoiți să țină și ei prețul sus și fiindcă treaba mergea și așa, toată lumea dintr-o parte a tejghelei era mulțumită.

În rest, gogoșarul și capia – între 8 și 10 lei, ceapa 5 lei (2 lei la Carrefour), cartofii la fel – 5 lei (2,5 la magazin) iar ardeiul iute cu 12 lei/kg. La preparatele din carne și brânzeturi – jale mare. Cârnații (probabil de hipopotam având în vedere prețul) – 70 și 80 kg, jumările (precis de porc spinos sau de Guineea) 80 și 90 de lei kg, iar șoricul de porc stătea la prețul de 100 de lei/kg. Brânza de oaie între 40 și 50, telemeaua de vacă 35, iar răchia, între 30 și 50 lei/litru. Am mai văzut zacuscă ,,de casă” cu 25 de lei/borcan de 370 g, dulcețurile – 20 de lei borcanul tot de 370 de grame iar mustul se vindea într-un singur loc cu 10 lei l.

Și acum vine durerea cea mai mare: standurile cu cu mâncare. La un mic inventar, se pare că numărul tarabagiilor cu fel de fel de preparate îl întrecea pe cel al producătorilor agricoli. Dovadă că este o afacere rentabilă. Pentru afacerist fiindcă cumpărătorul pleacă cu un gust amar fără să fi gustat mâncarea. De pildă, un amărât de mic normal, se vindea și cu ….10 lei la unele tarabe. N-am văzut preț mai mic de 7 lei bucata. O bucată de friptură de 100 g costa 7 lei în sus, un așa zis bulz cu brânză mai mult pe etichetă -25 de lei, o lipie semicoaptă 5 lei, 100 g cartofi semipreparați și prăjiți în ulei – 5 lei iar 100 g murături ungurești – 7 lei. Cam ăsta a fost trendul la prețuri. Era să uit berea – 7 lei țapul și 14 lei halba. Vorba vine fiindcă totul se vindea în pahare de plastic.

Pe lângă legume şi fructe de sezon, vizitatorii au găsit și produse apicole, prăjituri şi dulciuri de casă și mălai la preț de tort regal. Alături de producătorii locali, ajunşi la Reşiţa din mai multe colţuri ale ţării, în Parcul Tricolorului și-au instalat standurile și meşteşugari, dar şi artizani cu  articole handmade. Vorba vine fiindcă toată marfa era chinezărie și turceală.

De asemenea, în aceste zile, în fiecare seară, pe scena amplasată pentru eveniment au avut loc programe de muzică și dansuri populare, totul pregătit  de Ansamblu Bârzava al Primăriei Reșița.

Tradiționalul eveniment „Zilele Recoltei” este organizat de Primăria Reșița prin SC Piețe şi Ansamblul Bârzava, în colaborare cu Direcția pentru Agricultură Judeţeană Caraș-Severin şi co-finanţat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

Ca o concluzie – marfă scumpă. Hai să zicem că a fost secetă, chit că nici orășenii nu au primit un leu în plus pentru asta – deci – seceta s-a făcut simțită la toată lumea, mai ales cea din portofele. Dat 10 lei un mic? 14 lei un pahar de bere? 7 lei 100 g de murături? Parcă e prea de tot și de la ,,un târg la altul” prețurile sunt tot mai sus.

Nu ar strica dacă cei ,,de la Piețe” ar negocia puțin și prețurile în favoarea reșițenilor. Dar domnii de la respectivul serviciu pun mâna pe banii de chirie și mai departe ,,îi doare la bască de cum se descurcă reșițeanul de rând. Nu-i așa?

Citeste si

 Trei focare de incendii de vegetație în Caraș Severin – Măru amenințat de flăcări VIDEO

Trei incendii de vegetație în Caraș-Severin. Flăcările se apropie de gospodăriile din Măru. Intervenție de …