Lăsata Secului (duminică, 14 noiembrie) pentru Postul Crăciunului. Ultima zi “de dulce” VIDEO

În acest an, Lăsata Secului cade duminica, iar de luni 15 noiembrie începe Postul Crăciunului sau Postul Nașterii Domnului Isus Hristos. Acest post se încheie pe 24 decembrie. Este un răstimp de meditaţie şi rugăciune, în care creştinii ortodocşi vor consuma numai produse vegetale şi peşte, în zilele în care există dezlegare.

https://youtu.be/N_Uu7FYjwZA

Pe vremuri, în această zi se făceau mari petreceri în familii, se serveau fripturi, ciorbe cu carne, prăjituri și vin.

Începând din această zi, din cele mai vechi timpuri li se îngăduia copiilor să se adune seara acasă la unul dintre ei ca să înveţe colindele şi să-şi facă planul pentru perioada de colindat.

Tot în această perioadă oamenii se adunau la şezătoare, un străvechi şi unic obicei românesc. În perioada postului, care ține până în 24 decembrie, nu se vor organiza nunți, botezuri sau alte evenimente de acest gen.

Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului: Semnificaţia „secului

„Lăsatul secului” sau “alimentele de sec” se referă în mod direct la nevoinţa omului în aşteptarea unei mari sărbători. Sec înseamnă uscat, fără grăsime, de post. “Lăsatul secului” este prima zi de pregătire pentru post şi ziua intermediară între mâncatul de dulce şi zilele de post.

Biserica a rânduit înaintea fiecărei mari sărbători să fie o perioadă specială de pregătire a creştinului, prin post şi rugăciune. Ziua de 15 noiembrie, în fiecare an, începe Postul Crăciunului, răstimp care ne aduce aminte de patriarhii Vechiului Testament care au petrecut timp îndelungat în aşteptarea şi nădejdea venirii lui Mesia.

Postul Crăciunului: este important și ce gândim nu numai ce mâncăm

Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi îi pregăteşte pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos. Semnificaţia postului are rădăcini în Vechiul Testament.

Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului: Tradiții și superstiții

  • se pregătește o masa aleasă, cu bucate ce nu vor putea fi consumate în timpul postului, precum carnea, lactatele și alcoolul
  • nu se coase, nu se țese și nu se toarce pentru a feri gospodăria de rele
  • femeile pregătesc turte din mălai și dau de pomană
  • dacă dai ceva cu împrumut în această zi, se vor înmulți lupii.
  • vasele folosite trebuie spălate și așezate cu gura în jos, pe masa în noaptea de dinaintea postului, pentru a goni spiritele care vor să intre în casă

Comentarii

comentarii