Lecturi de sarbatoare REGELE FERDINAND AL ROMÂNIEI UN NEAMȚ CARE A JURAT SĂ FIE UN BUN ROMÂN
Ferdinand I a devenit rege al României la 11 octombrie 1914. În numai 13 ani de domnie, dintr-un necunoscut, el avea să devină un mare rege, supranumit fie „Întregitorul”, fie „Cel loial”, pentru felul în care și-a dedicat viața țării sale. În timpul Primului Război Mondial, Regele Ferdinand s-a alăturat curentului favorabil Antantei, chiar dacă a fost nevoit să lupte împotriva țării sale natale, Germania. După război, în ciuda gravei crize economice și a instabilității politice, a condus țara pe drumul reconstrucției și armonizării administrative. Regele Ferdinand a contribuit la făurirea României Mari, a înfăptuit reforma agrară din 1921, pentru care a fost numit „Rege al țăranilor”, și a promulgat Constituția modernă din 1923. S-a stins după o lungă şi grea suferinţă, la 20 iulie 1927, lăsând în urmă o Românie la maxima ei înflorire cunoscută în istorie.
[youtube id=”r6kl5PhbOLg”]
La începutul anului 1927, care avea să fie şi ultimul al vieţii regelui, boala fatală intră în faza terminală. Suferă de un cancer de intestin. Nu e deloc liniştit, deşi lasă în urmă o ţară mare şi unificată – aproape 17 milioane de români, trăind pentru prima dată în acelaşi stat. Renunţarea la tron a fiului său iubit, Carol, i-a creat incertitudini majore. Mihai e minor. Regenţa nu e decât o soluţie efemeră, cu atât mai mult, cu cât membrii ei au o experienţă politică precară.
Boala agravându-se, iar speranţele de vindecare fiind nule, regele ţine să lase ţara condusă de cel mai experimentat politician, vechiul său colaborator, Ionel Brătianu. La 4 iunie îl invită pe generalul Averescu la palat şi-i cere să se retragă. Lumea înţelege că regele, ca monarh constituțional și om al datoriei, ţine să lase lucrurile în regulă. La sfârșitul lunii iunie sunt organizate alegeri. Liberalii le câștigă detaşat. Se formează un guvern prezidat de Ionel Brătianu. Dar Partidul Național Ţărănesc atrage atenţia prin influența sa crescândă. Se formase cu un an în urmă, 1926, prin unificarea Partidului Naţional din Transilvania, condus de Iuliu Maniu, cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, condus de învăţătorul Ion Mihalache. PNȚ nu a reuşit să se impună în alegerile din iunie, dar este deja cel mai important partid de opoziţie. Ionel Brătianu e la apogeul puterii sale. Are în spate un partid mare, cu experienţă de guvernare. Dacă tatăl său a fost cel mai apropiat sfetnic al lui Carol I, Ionel Brătianu a continuat tradiţia fidelităţii faţă de tron. Pentru cei doi Brătieni, monarhia a fost instituţia în jurul căreia s-a construit statul român modern şi amândoi au înţeles s-o slujească cu devotament.
Suferinţele inimaginabile ale regelui Ferdinand continuă. Cei din jurul lui îi admiră stoicismul cu care îndură totul. Nu se plânge niciodată de nimic. La 20 iulie 1927, preaiubitul şi bunul rege Ferdinand se stinge. Avea numai la 62 de ani. Fusese nepotul marelui rege Carol. Venise în România în 1886, ca tânăr ofiţer, sortit tronului României. Ferdinand a fost educat să domnească de către unchiul său. A fost o şcoală aspră, cu un mentor sever, dedicat total simţului datoriei. Ferdinand a fost un om timid, singuratic, adesea umbrit de spectaculoasa, inteligenta şi hotărâta lui soţie, regina Maria. Ar fi preferat să fie un simplu civil, să îngrijească colecţii de plante. Era un rafinat botanist. Ar fi vrut să-şi trăiască viaţa călătorind prin păduri şi rezervaţii naturale. Era un fervent cititor, un om foarte cult, un poliglot. Extrem de modest, încerca să treacă neobservat. Era un chin pentru el să se adrese unei adunări sau să ţină un discurs mulţimii. Avea o bibliotecă impresionantă, unde-i plăcea să-şi petreacă timpul răsfoind albume, ierbare, cărţi de călătorie. Era un savant, un erudit. Îşi ascundea ştiinţa, detesta să apară superior sau să-şi afirme rangul regal în faţa cuiva. Politica şi conflictele ei inerente îi displăceau profund.
A domnit timp de 13 ani, în condiţii extraordinar de vitrege. Şi ce lucruri mari a înfăptuit! A urcat pe tron în împrejurări grele, în septembrie 1914, la numai câteva săptămâni după ce începuse războiul, un conflict armat devastator, cu milioane de combatanţi, un carnagiu. La sfârșitul anului 1916, la câteva luni după ce România a intrat în război de partea Antantei, a urmat contraofensiva Triplei Alianţe şi dramaticul refugiu în nordul Moldovei, cu ţara ocupată de armate străine. Numai abnegaţia regelui și tăria lui de caracter au făcut ca ţara să nu se prăbuşească. Jertfa soldatului român a fost efectul atitudinii sale ferme, a exemplului dat de rege. Ferdinand s-a făcut iubit de soldat și respectat de ţăran.
Să nu uităm că era german. S-a manifestat ca un patriot român în toţi anii de domnie, în toate atitudinile sale publice. Ferdinand fost, ca şi Carol Întâi, un mare rege. Sub sceptrul lui, românii au înfăptuit unirea cu Basarabia, Moldova, Transilvania şi Bucovina. Moartea lui a îndoliat o ţară. Lumea l-a plâns. S-a stins într-o noapte de vară, la 20 iulie, la Sinaia, în castelul Pelişor, pe care-l alesese ca reşedinţă după căsătoria cu Maria de Saxa Coburg Gotha. Era aproape ora două. L-au vegheat soția şi copiii lui: Maria, Elisabeta, prinţul Nicolae, principesa Ileana. La un moment dat, a părut să-şi revină. A spus: „Sunt obosit”. Au fost ultimele sale cuvinte.
Fiind un rege iubit, funeraliile au avut dimensiuni impresionante. Pe tot drumul de la Sinaia la Bucureşti şi apoi spre Curtea de Argeș, gările și drumurile erau pline de lume în doliu. Puţini şi-au dat seama până în acea zi cât de iubit a fost acest rege modest, discret, care n-a făcut niciodată caz de regalitatea lui. Şi prin asta, cu atât mai respectat. A fost o despărţire extrem de grea, poate şi pentru că se sfârșea o epocă. Una de mari încercări, dar glorioasă. Sub sceptrul regelui Ferdinand, poporul român obţinuse cele mai mari izbânzi. Avea de ce să-l venereze şi să-l plângă. Pretutindeni au fluturat steaguri tricolore în bernă și au bătut clopotele tuturor bisericilor din România. Comunicatul oficial al Guvernului, printre altele, spunea: „Primul rege al României Mari a murit în urma unei boli grave, din cauza căreia s-a terminat brusc cea mai glorioasă domnie din istoria ţării, o domnie care a făcut realitate din visul secular al poporului nostru… Poporul nu va uita niciodată că nu a existat sacrificiu pe care regele Ferdinand să nu-l fi făcut pentru supremul bine al ţării”. Marele rege Ferdinand odihneşte la Curtea de Argeş, ca şi înaintaşul său, marele rege Carol I.
http://frumoasaverde.blogspot.ro/