Liceenii din Resita au inceput scoala cu reguli noi anticovid VIDEO

Liceenii din Resita au inceput scoala cu reguli noi anticovid. Începutul noului an școlar a fost cu siguranță diferit față de anii anteriori. Asta au observat și elevii de la Colegiile Naționale Traian Lalescu și Diaconovici-Tietz din Reșița. Fiecare unitate școlară a început anul școlar diferit, atât din cauza pandemiei, cât și prin prisma faptului că îşi vor desfășura activitatea în casă nouă.

Dacă în anii trecuți curțile școlilor din Reșița erau arhipline de elevi, dascăli și părinți, de data aceasta, ceremoniile dedicate începutului noului an școlar au fost înlocuite cu ore de dirigenție. Acesta a fost și cazul Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița care a optat pentru o oră în aer liber în curtea unității de învățământ, unde elevilor li s-au explicat noile reguli după care se vor desfășura activitățile didactice în acest an școlar.

Clădirea Colegiului Național Triana Lalescu a fost reabilitată. Investiția este efectuată cu ajutorul fondurilor europene şi a Primăriei Reşiţa, iar investiţia depăşeşte 8 milioane de lei.

Chiar dacă reîntâlnirea cu colegii nu a fost cea la care au sperat, elevii de a XII-a și-au făcut o idee despre modul cum se va desfășura acest an școlar.

Cei peste 800 de elevi ai Colegiului Național Diaconovici Tietz din Reșița, își vor desfășura activitatea după scenariu verde, având în vedere că o parte dintre elevi îşi vor desfășura activitatea în corpul E al universității reșițene.

Liceenii din Resita au inceput scoala cu reguli noi anticovid. Pentru ca anul școlar să se desfășoare fără incidente și întreruperi, cadrele didactice cer ajutorul părinților și elevilor astfel încât regulile anti-Covid să fie respectate și în afara cursurilor.

Comentarii

comentarii