Marcel Vela își îndreaptă atenția către străzile Caransebeșului

După ce a fost acuzat că investești bani în drone, sculpturi, fântâni și doar de străzi nu se ocupă, iată că primarul din Caransebeș are inițiative și în acest sens. Primăria de pe Timiș și Sebeș a majorat bugetul cu peste 3 milioane de lei, bani ce se îndreaptă către infrastructură.

Marcel Vela vrea să reabiliteze tronsonul de drum național dar și alte străzi care necesită astfel de investiții, mai ales din cartierele de la marginea municipiului, precum și amenajarea a 5 locuri de joacă.

Locuitorii de pe străzile din zona aeroportului sunt printre cei care vor beneficia de amenajarea străzilor. Este vorba de străzile: Burebista, Traian Doda și Pipirigu Mare.

Se va majora bugetul și pentru proiectarea străzilor din cartierul Valea Cenchi și Bidin – Jupa. Au mai fost alocate sume importante și pentru zona Carbonifere dar și pentru amenajarea Pieței General Dragalina.

Consiliul Local a aprobat aceste majorări iar primarul Vela speră ca în cursul anului să fie ”abordate” toate și ce mai mare parte dintre ele să fie finalizate.

Comentarii

comentarii