Credincioșii au participat în număr mare la Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor” din Bocșa la slujba de sfințire a apei cu prilejul praznicului Bobotezei, sărbătorit de Biserica Ortodoxă.
Istoria izvorului de la Bocșa Vasiova începe în 1850, când un miner, rămas orb în urma unui accident în mină, şi-a recăpătat vederea în mod miraculos după ce s-a spălat pe ochi cu apă de la izvor, chiar în ziua Sfântului Ilie.
Chiar în fața bisericii, după Sfânta Liturghie, preoții au sfințit apa și apoi au împărțit-o credincioșilor.
În fiecare an, de Bobotează, creştin-ortodocşii duc apa sfințită acasă. Aceasta este luată cate o înghițitură dimineața, timp de 7 zile. Cu ea se stropește casa, terenurile agricole si este folosită la boală sau la ceas de mare sperietură de vise urâte în noapte sau chiar la vreme rea.
De remarcat este faptul că dacă în alți ani unii participant la slujbă se îngrămădeau când se împărțea apa sfințită, anul acesta toată lumea a așteptat frumos să-I vină rândul fără îngrămădeli sau împinsături.
Info CS