Marea sportivă reșițeancă, Carla Negrea Troner, este cel mai nou cetățean de onoare al Reșiței VIDEO

Carla negrea (3)Carla Negrea Troner a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Reșiţa. Fosta mare înotătoare este reșițeancă și a reprezentat România și școala reșițeană de înot  la două ediții ale Jocurilor Olimpice.

Festivitatea a avut loc la ,,Complexul Municipal pentru Sport și Sănătate Ioan Schuster din Reșița”, în prezența a zeci de înotători reșițeni- unii activi, alți care s-au retras din competiții, dar fac încă sport. Toți au dorit să fie alături de Carla Negrea Troner la acest moment emoționant. Performanțele realizate în timp de înotătorea reșițeancă au atras atenția autorităților locale, iar titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Reșița, este un mic semn de recunoștință și apreciere pentru  o carieră impresionantă a unei sportive care a dus cu succes în lume numele orașului de pe Bârzava.

Maestru de ceremonii a fost viceprmarul orașului, Ion Crina- cel care de altfel i-a și înmânat marei nostre sportive această distincție. Totul s-a pterecut în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe marginea bazinului de înot în care Carla Negrea Troner s-a specializat în acest sport.

Comentarii

comentarii