Marș anti-tutun la Oravita, peste 500 de copii în stradă
Peste 500 de elevi din școlile orăvițene, au mărșăluit pe străzile din Zona Gării, cu ocazia „Zilei Naționale Anti-Tutun”.
La Școala Gimnazială „Romul Ladea”, din Oravița, au avut loc o serie de manifestări în cadrul proiectului „Tinerețe fără riscuri”, coordonat de profesor Maria Iancu, în parteneriat cu Liceul Teoretic „General Dragalina, Liceul Tehnologic „Mihai Novac”, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin si Inspectoratul de Jandarmerie Caraș-Severin.
Manifestările desfășurate în 21 noiembrie 2013, în cadrul proiectului „Tinerețe fără riscuri” de la Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița, au coincis cu Ziua Națională Anti-Tutun și au reunit elevi din toate școlile orăvițene, respectiv Liceul Teoretic „General Dragalina” și Liceul Tehnologic „Mihai Novac”.
Peste 500 de elevi, profesori și părinți, au mărșăluit pe străzile din cartierul Zona Gării!
Începând cu ora 12:00, după terminarea sesiunilor de prezentare și informare, peste 500 de elevi au plecat din curtea Școlii Gimnaziale „Romul Ladea” într-un marș prin cartierul Zona Gării, înarmați cu banere inscripționate cu mesaje împotriva consumului de tutun și droguri, scandând lozinci anti-tutun și împotriva consumului de droguri. Inspectorul Sorin Andrițoi, a rămas plăcut surprins de numărul mare de participanți, domnia sa participând pentru prima dată, în calitatea de reprezentant al CPECA, Caraș-Severin, la astfel de acțiuni în orașul Oravița.
Preluare integrala, citeste mai multe pe: http://voceaoravitei.ro/galerie-foto-peste-500-de-elevi-din-scolile-oravitene-au-marsaluit-pe-strazile-din-zona-garii-cu-ocazia-zilei-nationale-anti-tutun/