Marșul pentru siguranța al motocicliștilor și polițiștilor rutieri cărășeni VIDEO

Polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene, în frunte cu inspectorul principal de poliție Alexandru FETESCU, șeful biroului, au fost gazda evenimentului ,,Wheels of Hope 2025”. Manifestarea a fost organizată în colaborare cu Asociația Motociclismul Pentru Toți. Această inițiativă îmbină în mod admirabil solidaritatea umană cu responsabilitatea rutieră.

În noul sezon moto aflat la debut, polițiștii rutieri i-au asigurat pe participanții la eveniment că vor contribui la creșterea siguranței rutiere pe drumurile publice și, implicit, la scăderea riscului rutier în rândul participanților la trafic, prin combaterea nerespectării abaterilor la regimul circulației , care conduce la implicarea în accidente rutiere cu urmări grave.

În ceea ce privește numărul accidentelor de circulație înregistrate în anul 2025, în care au fost implicați conducătorii de motociclete / mopede există motive de îngrijorare prin raportarea la numărul persoanelor decedate și a celor care au suferit leziuni grave.
Cauzele care au generat aceste accidente au fost:
• nerespectarea regimului legal de viteză;
• neasigurare la schimbarea directiei de mers;
• neacordarea priorității de trecere vehiculelor.
Este absolut necesar ca utilizatorii de motociclete / mopede să conștientizeze riscurile la care se expun în cazul nerespectării legislației rutiere în vigoare și să dea dovadă de maximă responsabilitate în trafic.
Pentru a face acest lucru, colegii noștri le-au recomandat următoarele :
Să evite accelerările excesive și să nu conducă cu viteză mai mare decât limita legală;
Să poarte echipament corespunzător și cască de protecție omologată;
Să nu conducă în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive;
Să nu facă ,,slalom” printre autovehiculele în mișcare;
Să se asigure că dispun de spațiu de frânare suficient;
Să păstreze permanent contactul ambelor roți cu partea carosabilă;
Să manifeste respect în trafic.
În speranța că, în acest sezon, numărul accidentelor rutiere va fi în scădere, vă dorim să ajungeți întotdeauna la destinație în siguranță, asfaltul să fie uscat și benzina să nu lipsească din rezervor.
P.S : În același timp, scopul umanitar al evenimentului a fost : strângerea de fonduri pentru Adriana. Faptele tuturor participanților de azi pot însemna o șansă reală pentru ea și un exemplu pentru ceilalți.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL

Comentarii

comentarii