Mii de turişti cehi ajung anual în satele din sudul Banatului VIDEO

În sudul Banatului trăieşte o comunitate de cehi care au reuşit ca, de-a lungul secolelor, să îşi păstreze limba, tradiţia şi cultura, deşi în fiecare an sunt din ce în ce mai puţini. Mii de turişti cehi ajung anual în satele din sudul Banatului – sate care încă mai sunt locuite de pemi, aşa cum sunt numiţi etnicii cehi colonizaţi aici în urmă cu un secol. Numai la Gârnic au fost, anul acesta, aproximativ 6.000 de turişti.

Turiştii care ajung la Gârnic au la dispoziţie aproximativ 400 de locuri de cazare, 30 la o pensiune şi restul, în casele localnicilor. Doamna Maria Merhaut este una dintre localnicele din Gârnic care, de mai bine de 10 ani, îşi pune casa la dispoziţia turiştilor cehi aflaţi în căutarea farmecului vieţii la ţară. Aceştia nu sunt deloc pretenţioşi, îşi doresc doar un minimum de confort şi sunt îndrăgostiţi de aceste locuri.

În sudul Banatului mai sunt comunităţi de cehi în localităţile Sfânta Elena, Einbental, Ravensca, Bigăr şi Sumița. Satele ceheşti din zona Clisurii Dunării au reuşit să se menţină, de-a lungul anilor, ca şi comunităţi ermetice, unde românii, sârbii sau ţiganii din localităţile învecinate nu au reuşit să pătrundă, astfel că şi-au putut păstra cultura, tradiţiile, limba şi stilul de viaţă, cu totul diferit de ce este în jurul lor. Satele ceheşti constituie, aşadar, un fenomen unic pentru Europa. „Cehii au reuşit să îşi păstreze foarte bine cultura, pentru că sunt într-o zonă geografică foarte izolată, chiar şi astăzi. Sunt sate, cum este Ravensca, unde, dacă plouă, sau în perioada iernii, nici nu se poate intra

Banatul ceh de astăzi este o zonă mult mai cunoscută în Cehia, decât în România. Mii de turişti din Cehia vin să viziteze zona, mai ales că există asociaţii şi organizaţii care promovează „Ţinutul Banatului Cehesc“ în rândul străinilor. „Această zonă are şi o altă însemnătate pe lângă turism, vacanţă şi distracţie. Toţi cehii ştiu că, în Banat, există singura zonă în care s-a păstrat limba arhaică. Cea vorbită de strămoşii noştri. Acest grai a dispărut în Cehia, e ceva foarte special, care îi încântă pe lingvişti“, a mai declarat Rene Kubasek. Din banii Guvernului ceh s-au reparat şcolile, bisericile, s-au făcut drumurile, se organizează diferite evenimente socio-culturale, s-a introdus sistemul de telefonie, s-a îmbunăţit asistenţa medicală, dar s-au oferit şi posibilităţi legale celor care vor să se restabilească definitiv în Republica Cehă.

Comentarii

comentarii