Minori- minori, dar tâlhari la drumul mare; i-au dat în cap și i-au furat poșeta

hoti-1După ce i-au dat în cap unei femei și au jefuit-o și după ce au fost prinși de polițiști, doi indivizi din Reșița, sunt acum liberi, bine-mercy! O femeie de aproximativ 45 de ani, angajată la Secția de sterilizare a Spitalului Județean de Urgență din Reșița, a trecut printr-o întâmplare ce probabil o va marca mult timp de acum înainte.
În jurul orei 21, în timp ce mergea spre locul de muncă pentru a intra în schimul III, pe Aleea Herculane- loc prin care trece cel puțin de două ore pe zi- spre și de la locul de muncă, de ea s-au apropiat doi tineri, doi copii, mai degrabă. Fiind un loc circulat- doar este drumul spre Spitalul Județean ce trece pe lângă o biserică, un liceu și muzeul orașului iar pe cealaltă parte sunt o sumedenie de blocuri de locuințe, femeia nu și-a făcut prea multe griji mai ales că era presată de timp și trebuie să preia tura de noapte de la camera de sterilizare. Numai că, ajunși lângă ea, cei doi au lovit-o peste cap și față și i-au smuls geanta din mână. Toate astea la nici 300 de m de poarta spitalului, pe un drum circulat și la nici 50 de metri de geamurile blocurilor in jur. Npucită de lovituri, biata femeie și-a revenit din șoc și a plecat spre Spitalul Județean unde a căzut în brațele portarului în stare de semișoc.
Iată ce spun și polițiștii despre acest caz: ,,În seara zilei de 14.02.2014, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă de către o femeie cu privire la faptul că doi tineri necunoscuţi i-au sustras poşeta, în timp ce se deplasa spre serviciu pe aleea Herculane.
La scurt timp, cu ocazia investigaţiilor efectuate au fost identificaţi L.A., de 15 ani şi B.S., de 17 ani, asupra cărora au fost găsite bunurile sustrase reclamate de femeie.
În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, bunurile fiind recuperate şi predate părţii vătămate”.
Mai grav este faptul că jaful de vineri vine după o adevărată serie de întâmplări asemănătoare petrecute în Reșița și județ: și reamintim aici jaful de pe Calea Timișoareii, cel de Lăngă Parcul Copilului (Siderurgistului) și cel de pe Bulevardul Republicii din zona Micro I. De fiecare dată au fost atacate femei singure care prin lovituri și forță, au fost deposedate de genți sau bijuteriile la vedere.
Și ca tabloul să fie complet ca să nu uităm că trăim în România și asta ne ocupă tot timpul, aflați dumneavoastră drago doamne și domni, că după tot ce au făcut, tâlharii sunt bine- mercy, în libertate. Că doar avem cod și legi care apără minorii, nu-i așa? Mai ales pe cei de 17 ani care dau în cap și tâlhăresc, fiindcă aștia sunt ca florile, micuții de ei, și trebuiesc protejați și îngrijiți ca niște genii.

Comentarii

comentarii