Mocioalca se plange ca trebuie sa distruga ceea ce a creat cu mana lui – 1000 de PRO in Caras Severin VIDEO

Deputatul Ion Mocioalcă, secretar general al Pro România, și senatorul Adrian Ţuţuianu au încheiat, la Reșița, periplul prin organizațiile de partid din partea de vest a țării. „Împreună cu deputatul Ion Mocioalcă am constituit una dintre cele două echipe care se ocupă de organizarea partidului în teritoriu. Noi ne-am propus să mergem în 23 de judeţe. Am făcut o primă evaluare, la Timiş, Arad, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin şi suntem optimişti. Partidul este pe un trend crescător, numărul membrilor de partid a crescut în toate organizaţiile, iar numărul localităţilor în care s-au constituit nuclee puternice este, de asemenea, în creştere. Sunt oameni care au fost în PSD, dar şi oameni care au fost în alte partide ori care nu au mai făcut deloc politică, ceea ce înseamnă că avem o bază suficient de largă de recrutare de membri de partid şi, apoi, de alegători”, a afirmat Adrian Ţuţuianu în cadrul conferinței de presă susținute la sediul Pro România din Reșița.

Pro România şi-a propus să obţină 10% din voturile alegătorilor, la alegerile din 26 mai, scor care, în opinia lui Ţuţuianu, se poate face cu o implicare serioasă a organizaţiilor unde sunt parlamentari. De exemplu, pentru judeţul Caraş-Severin, „criteriul de performanţă” este de 15%, iar la Dâmboviţa – 18%. În cazul în care Pro România va obţine cele zece procente, va avea trei europarlamentari.

,Toţi parlamentarii Pro România pe care îi are până acum, respectiv, 20 de deputaţi şi un senator se vor regăsi pe lista pentru Parlamentul European” spune senatorul de Dâmboviţa.

La rândul său, secretarul general al Pro România, Ion Mocioalcă, a subliniat că munca lor este foarte grea, având în vedere că trebuie să lupte tocmai cu structurile pe care ei le-au creat: „În judeţele în care PSD a obţinut scoruri foarte bune, aşa cum sunt, printre altele, judeţele Dâmboviţa, Brăila, Olt, Ialomiţa ori Caraş-Severin, ne confruntăm cu o problemă organizatorică extrem de importantă, şi anume, că luptăm tocmai cu structurile pe care noi le-am creat. E greu să destructurezi ceea ce până acum trei luni te-ai străduit să construieşti. Practic, lăsând în urmă în aceste judeţe un partid extrem de bine organizat, nu va fi uşor să luptăm cu el”.
În Caraş-Severin, Pro România a depăşit, în prezent, 1.000 de membri.

Comentarii

comentarii