Moș Crăciun a sosit și în acest an cu sacul plin la copiii din Reșița VIDEO

Moş Crăciun cu tolbă plină la copiii din Reşita. Chiar dacă zăpada a rămas o amintire, Moş Crăciun a înlocuit sania cu daruri cu portbagajul mașinii şi uite aşa, a ajuns şi la copiii din Reşiţa. Emoţionaţi, fiecare după vârsta și puterile lui, cei mici, i-au spus Moşului poezii şi cântece, dar ochii nu li s-au dezlipit de pe sac.  

Darurile au fost pe măsura aşteptărilor, dar de ele s-au bucurat şi cei mari care au primit şi ei daruri. Şi fiindcă se ştie că Moşul este mare amator de poezii şi cântece, nimeni nu a primit nimic până ce nu a demonstrat că a învăţat o poezie sau un cântec. Copiii au demonstrat ce au învăţat iar Moşul a fost darnic cu ei.  

La sfârşit, Moșul cu sacul gol, a plecat și el să se odihnească până la ajunul Crăciunului de anul viitor. 


Comentarii

comentarii