NEWS ALERT Pericol de inundatii in satul Valeapai din Caras Severin

Revoltați fiindcă de ani și ani de zile autoritățile nu mișcă un deget pentru a salva o parte din gospodăriile din sat de inundații, mai mulți localnici ne-au trimis strigătul lor de disperare și groază. La fiecare ploaie mai zdravănă, oamenii au ajuns să nu mai doarmă noaptea și să stea cu bagajele făcute și lucrurile urcate in pod de teama inundațiilor. Mai grav este primăvara, odată cu topirea zăpezilor. Să nu uităm că pe munți, zăpada are peste un metru înălțime, iar la altitudini mai joase, plouă. Bazinul râului Pogăniș este sub avertizare de doc portocaliu de inundații. Pentru săptămâna viitoare, se anunță ploi și temperaturi de până la 17 grade. Cu plus.

Iată ce scriu sătenii în scrisoarea lor: ,,În ultimii ani ne confruntăm tot mai des cu astfel de situații. În fiecare an, ne temem că unii dintre noi vor pierii înecați. Sunt câteva familii în satul Valeapai care la fiecare ploaie, sunt inundați și apa le distruge toată agoniseala. Din păcate, în urma ploilor din zilele acestea, apa iarăși le bate la ușă și vrea să le fure liniștea, agoniseala și poate chiar și viața. Ei sunt oamenii care trăiesc nopți albe la fiecare ploaie. Ei sunt oamenii care nu au fost luați în calcul când s-a construit digul pe râul Pogănis. Da, s-au făcut diguri pe râul Pogăniș, dar din păcate, ele au fost făcute în aval de satul Valeapai și protejează doar terenurile agricole. Satul Valeapai suferă la fiecare ploaie deoarece râul Pogăniș nu a beneficiat de nici un proiect de modernizare pe porțiunea satului şi casele localnicilor sunt în pericol să fie luate de ape”.

Imaginile vorbesc de la sine.

Comentarii

comentarii

One thought on “NEWS ALERT Pericol de inundatii in satul Valeapai din Caras Severin

Comments are closed.