Nu e de joaca – Atentie la capuse!

Odată cu sosirea căldurii în vegetaţie încep să îşi facă apariţia căpuşele, insecte parazite hematofagi (se hrănesc cu sângele gazdelor) si populează o singura gazda timp de câteva zile, daca nu sunt îndepărtate. Apar primăvara şi vara, până târziu, muşcăturile lor sunt nedureroase, nu le sesizăm de la primul contact şi de aceea este bine să ne verificăm corpul măcar o dată pe zi după o ieşire in natură în care am umblat prin vegetaţie înaltă. Căpuşele trebuie extrase imediat ce sunt descoperite, iar îndepărtarea lor trebuie făcută neapărat în întregime, deoarece doar astfel se poate preveni transmiterea unor boli. Extragerea se face cu mare atenţie cu ajutorul unei pense curbe cu vârful bont sau cu un extractor de căpuşe, dacă le aveţi la îndemână în trusa medicală, apoi dezinfectaţi locul cu alcool. Urmăriţi atent daca aţi extras căpuşa în întregime, apoi urmăriţi-vă evoluţia stării de sănătate şi la primele simptome de inflamare a locului muşcăturii, frisoane, adresaţi-vă medicului.

Capusa NU TREBUIE tamponata cu alcool sau alte substante (aceste substante vor provoca capusa sa vomite si va transmite totul in interiorul gazdei).
Imediat dupa extragere se recomanda deplasarea la o clinica de boli infectioase dupa care se respecta un anumit protocol.

In cazul in care sunteti in munte pentru mai multe zile, pentru a identifica daca acea capusa a fost infestata cu BORELIA urmariti urmatoarele semne: aparitia in cateva zile a unui eritem rosu bine delimitat in zona muscaturii de marimea unei monezi, raceala falsa in interval de 5-7zile.

Deplasarea la medic pentru analize este intotdeauna obligatorie.

Salvamont Romania – Dispeceratul National Salvamont

Comentarii

comentarii

2 thoughts on “Nu e de joaca – Atentie la capuse!

  1. Din pacate, macesta este un program – o tema – contractata de infocs.ro. jumatate de an nu putem face aceasta miscare. va multumim pt atentionare
    editor

  2. Domnilor schimbati fundalul asta gri cu unul alb, este foarte greu si chiar obositor sa va citim asa. Probabil daca ramane asa vom renunta in a va citi publicatia si ar fi pacat sa va pierdeti clientii. Multumesc.

Comments are closed.