O familie din Soceni a ajuns să nu mai iasă din curte de frica mașinilor

Masina Soceni gataUn adevărat blestem pare că a lovit familia Bugărin de la numărul 6 din Soceni. De mai bine de 50 de ani de când și-au construit casa în care locuiesc, aproape că nu este lună în care cel puțin un autovehicul să nu se proptească în peretele casei.
Accidentele parcă se țin lanț. Chiar de la începutul săptămânii, peretele exterior al casei unei familii din Soceni, în județul Caraș-Severin, au făcut cunoștință cu botul unei alte mașini. Aproape că nu este loc pe peretele casei cu numărul 6 pe care să nu se vadă urmele unei coliziuni. Fie că vorbim de autovehicule, de camioane sau tir-uri.
Azi, un bărbat de 34 de ani, care nu a adaptat viteza la curba din capătul pantei de la Soceni, la intersecția cu drumul spre Ezeriș, a pierdut controlul volanului și a intrat în prima casă care i-a stat în cale. Casa familiei Bugărin Ion de la numărul 6. Din nou s-a repetat povestea pe care locuitorii casei o știu deja pe de rost: lovitură care a zdruncinat casa, zgomot puternic, praf și mașina proprită și îndoită în zid.
Dacă bărbatul ce locuiește în casă a fost mai zgârcit la vorbă, soția sa, spune că evenimentul rutier nu este primul- casa deținută de familie ei fiind, dacă putem să-i spunem, cunoscută, de șoferii mult prea grăbiți va să o mai ocoloească.
Câte-o dată, șoferii mai repară stricăciunile pricinuite de mașinile lor, dar de cele mai multe ori se întâmplă ca aceștia să dea bir cu fugiții sau să lase reparațiile în seama firmelor de asigurări. Și cum acesta este ultimul lucru pe care societățile de asigurare îl mai bagă în seamă, pereții casei arată de parcă ar fi de 100 de ani.
de cele mai multe ori, șoferii vinovați de producerea accidentelor, se aleg cu polițiștii pe cap și dosare de cercetare penală pentru provocarea de daune. De pildă, astăzi, oamenii legii continuă, cercetările polițiștilor continuă pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă fiindcă un pasager de pe scaunul din spate, a ajuns la spital.

Primarul Ioan Rus, spune că ,,este o situație foarte gravă. Din fericire, până acum, am avut parte doar de accidente cu pagube materiale, dar închipuiți-vă ce se va întâmpla sau care vor fi urmările, când prin fața casei trece un cetățean – fiindcă acolo este drumul principal. Am solicitat ajutor din partea autorităților, dar un domn la vreo 60 de ani din București, de la Autoritatea pentru Siguranța Circulației, a declarat că, și aici îl citez pe acesta: <>” . Noi am rămas cinsternați, le-am propus construirea unui sens giratoriu sau semaforizarea intersecției, dar degeaba. Nu am avut cu cine să vorbim” spune primarul Rusu.

Comentarii

comentarii