O masina plina cu drogati la Herculane

O masina plina cu drogati la Herculane. În cursul nopții precedente, în jurul orei 00.00, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au oprit pentru control, în trafic, un autoturism, care circula din direcția centru către gară, în care se aflau 4 bărbați, asupra unuia dintre aceștia fiind găsit un recipient din plastic care conținea o substanță organică vegetală de culoare verde-oliv, susceptibilă a avea efect psihoactiv.

 

Din verificări s-a stabilit că autoturismul în cauză era condus de un bărbat de 34 de ani din Craiova, iar în mașină se aflau încă 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 47 de ani, asupra unuia dintre bărbați fiind găsit un recipient din plastic care conținea o substanță organică vegetală de culoare verde-oliv, iar în interiorul mașinii s-a mai găsit un pliculeț transparent care conținea același tip de substanță.

 

Conducătorul auto a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice de urină, rezultatul fiind negativ. Cu privire la substanța găsită asupra bărbatului de 47 de ani, din Timișoara, acesta a declarat că îi aparține. Substanțele găsite în interiorul autoturismului și asupra bărbatului de 47 de ani au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

 

O masina plina cu drogati la Herculane. Polițiștii au întocmit în cauză acte premergătoare săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

Comentarii

comentarii