Opt din zece români se gândesc să muncească și după ieșirea la pensie

Peste şase din zece angajaţi români spun că nu au în prezent un plan pentru suplimentarea veniturilor când vor fi pensionari, cum ar fi pensii private sau active imobiliare pe care le pot închiria sau vinde, bazându-se strict pe banii pe care îi vor încasa din pensia de stat, arată datele unui sondaj desfăşurat de o platformă de recrutare online.

În aceste condiţii, doi din zece salariaţi afirmă că vor continua cu siguranţă să lucreze, chiar şi doar part-time, iar alţi şase din zece iau în calcul această posibilitate, conform sondajului.

„În prezent, 85% dintre respondenţi afirmă că au un salariu net lunar sub pragul de 5.000 de lei, iar în acest procent circa 30% câştigă sub 3.000 lei, ceea ce nu le permite să facă destule economii pentru vârsta pensionării. Alţi 10% câştigă între 5.000 şi 10.000 lei lunar, iar restul de 5% – peste 10.000 lei pe lună”, susţin autorii sondajului BestJobs.

Cei mai mulţi dintre respondenţi (47%) consideră că ar trebui să aibă economii de până la 150.000 lei (30.000 euro) la momentul ieşirii la pensie, pentru a avea o bătrâneţe lipsită de griji financiare. Alţi 33% spun că ar trebui să aibă deoparte între 175.000 şi 300.000 lei (60.000 de euro), 15% ar vrea să aibă economii spre suma de 500.000 lei (100.000 euro), iar restul de 5% – peste acest prag.

Totuşi, peste jumătate dintre respondenţi ar vrea să poată economisi lunar între 250 şi 500 lei, 28% – între 500 şi 750 lei, 13% – între 750 şi 1.000 lei, iar 5% – peste 1.000 lei.

Citeste tu mai departe tot articolul aici: https://www.wall-street.ro/articol/Careers/275733/opt-din-zece-romani-se-gandesc-sa-munceasca-si-dupa-iesirea-la-pensie.html?utm_campaign=Newsletters&utm_medium=email&_hsmi=153059255&_hsenc=p2ANqtz–FQdm4xpJ–YV_FbDUbEN82fy3UKQ6PIioaRBN5CGoYFhZzw4nQlSagJBVfUHYgBROda5bRTEsD0rtuwnktdmZHLtihA&utm_content=153059255&utm_source=hs_email

Comentarii

comentarii

One thought on “Opt din zece români se gândesc să muncească și după ieșirea la pensie

Comments are closed.