Ordine şi siguranţă publică asigurată de poliţiştii cărăşeni de „Zilele Reşiţei”

politie publicaPoliţiştii de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale vor asigura

ordinea şi liniştea publică în perioada 28 iunie – 2 iulie a.c., cu ocazia

manifestărilor culturale organizate de „Zilele Reşiţei”.

În această perioadă, zilnic vor acţiona în zonă peste 40 de poliţişti de

ordine publică şi investigaţii criminale. Aceştia vor asigura ordinea şi siguranţa în

zona de desfăşurare a manifestărilor, respectiv cartierul Govândari, pe sectorul de

drum cuprins între intersecţia bulevardului Muncii cu strada Făgăraşului şi zona

Câlnic (staţia de carburant Mol).

Poliţiştii vor adopta cele mai eficiente măsuri în vederea preîntâmpinării

producerii oricăror evenimente negative şi prevenirea victimizării cetăţenilor care

participă la manifestări, iar împotriva celor care încalcă normele legale poliţişti

vor lua cu promptitudine măsurile ce se impun.

Echipajele Poliţiei Rutiere vor fi prezente în zonă pentru a fluidiza traficul

rutier, având în vedere că sectorul de drum unde se desfăşoară manifestările este

închis circulaţiei rutiere până în data de 2 iulie orele 08.00, iar sectorul de drum

cuprins între sensul giratoriu de pe bulevardul muncii (zona Kaufland) şi strada

Timişoarei este cu sens unic spre sensul de mers spre strada Timişoarei.

Poliţiştii rutieri vor acţiona şi pe sectorul înspre Câlnic acolo unde se va

desfăşura Ruga Bănăţeană, astfel că în permanenţă în trafic se vor regăsi poliţişti

rutieri.

Întrucât în zonă se preconizează un aflux mare de persoane, iar hoţii din

buzunare, genţi sau poşete (minori, femei, bărbaţi sau grupuri mixte) – acţionează

cel mai adesea în locuri aglomerate (pieţe, magazine, mijloace de transport în

comun), Poliţia vă recomandă să ţineţi cont de următoarele recomandări:

Pe stradă şi la cumpărături:

• evitaţi locurile aglomerate dacă aveţi asupra dvs. o sumă importantă de

bani, deoarece acestea sunt mediul favorabil hoţilor de buzunare;

• dacă, totuşi, aveţi asupra dumneavoastră o sumă mare de bani, nu-i

număraţi pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jur;

• când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care-i aveţi ci numai

suma de care aveţi nevoie;

• doamnele nu trebuie să poarte portofelul în plase – uneori hoţii taie cu o

lamă sacoşa şi veţi ajunge acasă fără bani sau actele de identitate;

• doamnele şi domnişoarele trebuie să fie precaute la modul în care poartă

poşeta: întotdeauna aceasta să fie imobilizată de braţ sau să o ţină în partea

din faţă a corpului, lipită de haină;

• dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie într-un spaţiu public, controlaţi-vă

geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele

din jurul dvs.;

• nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile locuinţei.

În mijloacele de transport în comun:

• evitaţi să ţineţi banii în buzunarul din spate al pantalonului altfel deveniţi

foarte vulnerabili la urcarea si coborârea din mijloacele de transport – hoţii

de buzunare sunt foarte abili;

• aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri

care vă inspiră încredere, dacă circulaţi la ore târzii sau când sunt puţini

călători;

• evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia este

diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare.

Nu uitaţi!

Reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului: înălţime, trăsături

ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau

comportament şi sesizaţi în cel mai scurt timp Poliţia la numărul unic pentru

apeluri de urgenţă – 112, pe cât posibil chiar de la locul producerii faptei!

Comentarii

comentarii