Pârlăul și maiul bunei Maria de la Maciova – Vorbe și meșteșuguri demult uitate VIDEO
Ideea acestui reportaj a pornit de la o simplă curiozitate: am dat o căutare pe Google pentru a afla un sinonim sau ce înseamnă cuvântul ,,pârlău”. Și eu l-am auzit pentru prima dată la Maciova când m-am întâlnit cu tanti Maria – sau bună Maria cum îi spun apropiații.
În satul Maciova din Caras Severin, trăieşte bună Maria, o femeie de 70 de ani. Femeia este ultima țesătoare care mai lucrează la război din zona Caransebeșului. După ce își termină treaba în gospodărie, fiindcă are şi sera de care se ocupă personal, plus o plantaţie de de căpşuni şi una de zmeură, bună Maria, ajutată de cei doi nepoți, se pune la război și țese.
Ţese materialul pentru costumele populare pe care tot ea le și face cu mâna. De asemenea, ea are casa plină de ponevi şi poclavițe țesute de mâna ei, sau adunate din sat de-a lungul timpului. Unele au peste 100 de ani vechime.
Bună Maria este și o păstrătoare a tradițiilor populare și al obiectelor vechi, obiecte cu care a deschis un mic muzeu. Ea a cumpărat o casă veche de peste 200 de ani pe care vrea să o transforme în muzeu. Deocamdată acolo a adunat obiecte vechi – unele de peste 100 de ani – cu care a realizat o mică expoziție.
Dorința ei cea mai mare este să renoveze casa veche pe care să o amenajeze într-un adevărat muzeu sătesc al zonei Maciova și că cineva să înveţe de la ea meşteşugul țesutului. De la bună Maria am aflat cum spălau pe vremuri femeile din sat.
La râu este un loc special amenajat. Acolo este săpat un mic gropan pavat cu pietre de râu unde apa se strânge și este mai adâncă. Acolo este locul de clătire. În buza gropanului, pe mal, din bolovani și lespezi de piatră este amenajat locul în care femeile băteau rufele și pânzele țesute cu maiul din lemn.
Dar înainte de a ajunge la această operațiune, rufele și cearceafurile sau strujacurile țesute din cânepă sau din în, erau supuse procesului de înmuiere, de prespălare cum îi spunem astăzi. Această operațiune se făcea cu leșie într-un dispozitiv special numit pârlău. Acesta era confecționat dintr-un trunchi de salcie sau de tei golit la mijloc și înfundat într-un capăt cu paie de grâu. Practic era un tub din lemn. În pârlău, de cu seara se puneau țesăturile și peste ele se punea leșie fierbinte și strecurată de cenușă. Apoi se lăsa ca leșia să acționeze și să treacă prin toate hainele și să iasă afară prin partea opusă prin dopul de paie.
Apoi rufele erau puse în covată și duse la râu unde erau bătute cu maiul, clătite, apoi date cu săpun de casă, din nou bătute cu maiul și când apa ieșea curate, rufele erau clătite în căldăul – gropanul de lângă lespede. Apoi rufele erau puse la stors și la uscat pe tufele de pelin sau pe cele de sălcii de pe malul râului.
În ziua de a zi, dintr-un număr de cel puțin 15 bănățeni întrebați ,,ce este pârlăul” – doar 4 au știut să ne dea un răspuns.Vremurile și vremea se schimbă, oamenii se schimbă și ei, se modernizează și din păcate, uită cel mai de preț lucru: limba neamului. Noroc că pe ici pe colo, mai apare câte o bună Maria la Maciova, sau profesorul Rancu în Valea Almăjului ori câte un ,,paore bănățean” care nu vrea ca odată cu el să piară și o bucată din satul lui sau un fragment din limba strămoșească.
