Lansare de carte la Reșița – Patrimoniul preindustrial și industrial în România

Muzeul Banatului Montan din Reșița s-a bucurat astăzi de un eveniment mai special, un eveniment de suflet care l-a avut ca și protagonist pe fostul director al instituției, Volker Wollmann. Istoricul a lansat cel de-al patrulea volum al lucrării ”Patrimoniul preindustrial și industrial în România” în care se regăsește în mare parte și municipiul Reșița, în special in capitolul dedicat podurilor rutiere din România și cel care ocupă locul cel mai important al volumului.

”Reșița se mai regăsesște și cu câteva piese din patrimoniul Muzeului Banatului Montan și anume piese care au servit pentru stingerea incendiilor, din care au fost achiziționate câteva exemplare reprezentative și restaurate și care sunt expuse în cadrul Muzeului”, a declarat autorul.
Doctorul Volker Wollmann, născut în Ardeal, a venit în Reșița la terminarea Universității din Cluj și în cei doi ani cât a fost director al Muzeului a pus bazele acestei instituții. El a organizat colecțiile care se regăsesc și astăzi.

”Ce avem important aici la Reșița se datorează lui Volker Wollmann pentru că a adunat din uzină. Avem cea mai importantă colecție de plăci fotografice. Și mai este important pentru un lucru: în 1971 apare revista Banatica. În 1971 să vă gândiți, în plină perioadă comunistă, muzeul din Reșița s-a numărat printre cele dintâi muzee care au editat o revistă. A fost una dintre cele mai importante reviste și Wollmann a fost secretarul științific al revistei mulți ani iar revista s-a înscris”, a precizat actualul director al Muzeului Banatului Montan, Dumitru Țeicu.

Volker Wollmann este unul dintre ultimii mari epigrafiști ai României. Ca și specialist în perioada romană a contribuit alături de prof. I. Rusu la editarea celor patru volume din ”Inscriptie Dacie romane”, și a doua direcție de cercetare a doctorului în istorie a fost istoria industriei din antichitate cu accent în mod special pe istoria industriei din Banat. A publicat cele mai multe cărți miniere despre Banat, despre industria din Banat, despre tehnica austriacă din secolul al VIII-lea. La toate acestea se adaugă cele 5 volume despre sare și argint.

”Cel de-al patrulea volum al domnului Wollmann vine și cu prezentări de elemente care au fost construite la Reșița, vrând-nevrând banatul este zona industrială a României, cu precădere. Și analizează mai ales căi de comunicații, poduri, podețe și alte forme de transport rutier și feroviar, iar din câte mi-am dat seama, la acest moment, este foarte importantă pentru acele elemente de industrie mică: olăritul, industria țesăturii sau industria pielăriei și foarte multe elemente care astăzi nu mai pot fi găsite”, a adăugat criticul literal Ada D. Cruceanu.

Comentarii

comentarii