Pe malul lacului Secu, la Șură, a început, aseară, Festivalul Etnica VIDEO

Pe malul lacului Secu, la Șură, a început, aseară, Festivalul Etnica, un spectacol al multiculturalității, ce pune în valoare cultura și tradițiile etniilor care trăiesc în Banatul Montan. 

Ajuns la cea de-a treia ediție, Festivalul Etnica promite trei zile de distracție într-un decor splendid, în mijlocul pădurii, pe malul lacului Secu, totul la numai câțiva kilometri de Reșița. 

Prima seară a festivalului a fost dedicată etniilor croată și germană.  Reșițenii au venit în număr mare pentru a se bucura de natură și muzică. 

Organizatorii au pregătit și zone de ospăț, unde pot fi degustare preparate culinare tradiționale. 

Programul zilei de azi 1 iulie – cuprinde:

Sâmbătă, 1 iulie – minoritățile cehă și sârbă: Uniunea Cehilor din România; Primăria Municipiului Reșița.

10.00 – 23.00:

Zonă de ospăț – preparate culinare cu vânzare, asigurate de către terasele participante și producătorii locali ori din alte regiuni ale țării.

18.00 – 23.00:

Zonă de degustare – prezentare gastronomică din preparate tradiționale cehești din zonele: Sumița, Bigar, Sfânta Elena și Gârnic.

18.00 – 23.00:

Program scenă:

18.00 – 18.10: Suită de dans pusă în scenă de cei mai mici membri ai Ansamblul Folcloric „Bârzava”, coregrafi: Petrică Bagiu și Caius Șandru, coordonator: Maria Aghescu;

18.10 – 18.20: Adelina Ifca;

18.20 – 18.40: Program artistic susținut de Uniunea Cehilor și Slovacilor din Caraș-Severin: Robert Voniafca: acordeon (Eibenthal) și Ansamblul de copii din Sfânta Elena: dansuri cehești;

18.40 – 18.50: Suită dans de fete – Ansamblul Folcloric „Bârzava”, coregrafi: Petrică Bagiu și Caius Șandru, coordonator: Maria Aghescu;

18.50 – 19.10: Octavian Duruț;

19.10 – 19.20: Suită de dans de pe Valea Timișului – Ansamblul Folcloric „Bârzava”, coregrafi: Petrică Bagiu și Caius Șandru, coordonator: Maria Aghescu;

19.20 – 19.30: Suită Orchestra „Au Banatu’”, condusă de Marian Miloș;

19.30 – 20.00: Sanela Miloș;

20.00 – 20.40: Roxana Mag;

20.40 – 21.30: Nicu Novac;

21.30 – 21.40: Suită dans sârbesc – Ansamblul Folcloric „Bârzava”, coregraf: Senadin Krstic, coordonator: Maria Aghescu;

21.40 – 22.30: Neda Ukraden.

Citeste si

Peste 70 de pompieri și silvicultori, sprijiniți de elicoptere Black Hawk se luptă cu incendiile de vegetație din Clisură și din Reșița VIDEO

Situația este deosebit de dificilă și în municipiul Reșița. Incendiul de vegetație izbucnit în 31 …