Percheziţii la Oraviţa, Ciclova şi Timişoara, trei persoane reținute

În dimineaţa zilei de 28.06.2015 poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Caraş-Severin şi din cadrul Poliţiei Oraviţa au desfăşurat percheziţii domiciliare la un număr de şase locaţii de pe raza localităţilor Oraviţa, Ciclova Română şi Timişoara, într-un dosar penal privind infracţiuni de fals, uz de fals, abuz în serviciu, delapidare şi înşelăciune.

În cauză, au fost executate 4 mandate de aducere şi s-a aplicat sechestru asigurător pe mai multe imobile şi autoturisme.

Totodată, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore împotriva a trei persoane, urmând ca aceştia să fie prezentaţi Judecătoriei Oraviţa cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Oravița însoțiți de ofițeri specializati in investigarea criminalității economico-financiare din cadrul Poliției Oravița şi IPJ Caras – Severin, au efectuat cele 6 percheziții domiciliare în jud Caras – Severin și Timiș în locuințe folosite sau deținute de trei funcționari din cadrul Trezoreriei Oravita.

Perchezițiile au ca scop descoperirea de obiecte și înscrisuri, aplicarea unor sechestre judiciare în vederea recuperării prejudiciului sau a confiscării speciale și extinse precum și pentru executarea unor mandate de aducere.

Cei trei funcționari sunt duși la audieri la sediul Parchetului Oravita fiind cercetați pentru infracțiuni de corupție, serviciu și fals în dosarul răscumpărării frauduloase a certificatelor de Trezorerie.

Prejudiciul creeat Trezoreriei Statului prin răscumpărarea frauduloasa a 110 certificate de trezorerie depășește 600.000 lei. Cercetările vizează și răscumpărarea frauduloasa a peste 400 certificate de trezorerie în cazul cărora prejudiciul fiind acoperit de persoanele implicate pana la deschiderea investigatiilor de către organele judiciare.

În urma audierilor, oamenii legii au decis reținerea pentru 24 de ore a fostului șef al Trezoreriei Oravița, Marcel Lida precum și a lui Ion Chisăliță – casier, precum și a Mariei Moșoarcă – referent.

Iată ce spun şi organele legii despre aceste acţiuni:

,,În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe obiecte și înscrisuri relevante, și au fost aplicate sechestre judiciare pe bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților în valoare de 275.000 lei.

Au mai fost sechestrate și bunuri aparținând unor rude apropiate si societati detinute de inculpați în valoare de 250.000 lei, bunuri supuse confiscării extinse. În urma audierilor efectuate în cursul serii de 28.06.2015 și nopții procurorul a dispus reținerea pe o perioada de 24 ore a Șefului Trezoreriei Oravița Lida Marcel, casierului Chisalita Ion Alfredo și referentului desemnat pentru operațiunile de emitere /răscumpărare certificate de trezorerie Mosoarca Maria.

Urmează a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți în vederea dispunerii arestării preventive a celor trei[ a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului Oraviţa, procuror Bucurica Radu George

Comentarii

comentarii