Cuțitar și violent la 72 de ani – un moș a înjunghiat un cioban la stână

criminalistiAstă-noapte, în jurul orei 22.20, lucrătorii Postului de Poliţie Constantin Daicoviciu au fost sesizaţi de către E. ION de 49 de ani, că a fost înjunghiat cu un cuţit în spate de către T. ION, de 72 ani. Primul este fr loc din comuna Jirlău, judeţul Brăila, iar moșul atacator – din comuna Podeni, judeţul Mehedinţi. Cei doi lucrau ca ciobani la Mâtnicul Mare.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că în timp ce se aflau la o stână situată în localitatea Mîtnicu Mare, unde lucrează ca ciobani, în urma unui conflict spontan iscat între aceştia, T. ION l-a lovit cu un cuţit în spate pe E. ION, după care a plecat de la faţa locului.
În urma agresiunii E. ION a fost transportat la Spitalul Municipal Caransebeş pentru acordare de îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la Spitalul Judeţean Timişoara.
În continuare se efectuează cercetări faţă de T. ION sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 182 Cod penal, urmând ca în urma concluziilor medicului legist să se facă încadrarea exactă a faptei.

Comentarii

comentarii