Peste 400 de sanctiuni aplicate si 24 de permise auto ridicate de politisti

Peste 400 de sanctiuni aplicate. La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au fost la
datorie și au acționat cu aparatele radar de tip TruCam și cu cele montate pe
autospecialele din dotarea poliției, pentru prevenirea și combaterea accidentelor
rutiere, în tot județul.

În vederea asigurării unui climat de siguranţă rutieră în rândul participanţilor la
trafic, poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu poliţiştii de la formaţiunile de profil
din teritoriu au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor
cauze generatoare de accidente rutiere.

În perioada menționată, ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză de către
conducătorii auto, polițiștii au aplicat 417 sancțiuni contravenționale și au reținut
24 de permise de conducere.

Astfel, duminică 11 august, în jurul orei 13.18, pe DN 68, în localitatea Bucova, un
conducător auto, de 32 de ani, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce
conducea un autovehicul cu viteza de 126 km/h. Acesta a fost sancționat
contravențional și s-a luat măsura complementară a suspendării dreptului de a
conduce autovehicule, pe 90 de zile.

Peste 400 de sanctiuni aplicate. Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul altor conducători auto care circulau în
localitate, cu viteze de peste 100 km/h.

De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate pe raza județului, polițiștii au
constatat 6 infracțiuni la regimul rutier, dintre care exemplificăm:

Duminică, 11 august, la ora 17.43, polițiști din Moldova Nouă au depistat în trafic
pe raza localității Liubcova, o femeie de 41 de ani, din Deta, în timp ce conducea
un autovehicul având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În cauză, a fost întocmit dosar penale privind săvârșirea infracțiunii de conducerea
unui vehicul fără permis de conducere.

Sâmbătă, 10 august, ora 02.13, polițiști din cadrul Biroului Rutier Caransebeș au
identificat în trafic, pe raza municipiului, un bărbat de 39 de ani, în timp ce
conducea un autovehicul, având o alcoolemie de 0,93 mg/litru alcool pur în aerul
expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltare de mostre biologice în
vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea
unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Acțiunile polițiștilor cărășeni pentru prevenirea și combaterea evenimentelor
rutiere produse pe fondul vitezei excesive continuă și în perioada 12-18 august
2019, în cadrul acţiunii „SPEED”, desfășurată la nivel european, pentru
asigurarea respectării limitelor de viteză maximă, legal admise.

Peste 400 de sanctiuni aplicate. Acţiunea se înscrie în calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din
Europa (T.I.S.P.O.L.) pentru anul 2019 şi se desfăşoară simultan pe teritoriul
statelor membre ale Uniunii Europene.

Comentarii

comentarii