POLIȚIȘTII AU IEȘIT ÎN STRADĂ – ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE
Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul Sars-CoV-2, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin, împreună cu polițiști locali, angajați ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În acest sfârșit de săptămână, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona lăcașelor de cult, în stațiunile montane, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
La activități au participat peste 250 de efective. Au fost verificate 77 de societăți comerciale şi 489 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate aproape 4.000 de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 297 de sancțiuni contravenționale, în valoare 17.250 de lei, dintre care 273 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele legale.
Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie, să nu se expună la riscuri.
IPJ C-S
One thought on “POLIȚIȘTII AU IEȘIT ÎN STRADĂ – ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE”
Comments are closed.