Totul a pornit de la un apel 112, în data de 3 mai 2026. Apelantul semnala activități suspecte de braconaj în zona zona subalpină a comunei Domașnea. Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Mehadia au început activitatea specifică iar azi, au intervenit rapid la fața locului.
În zona submontană în sudul comunei Domașnea, polițiștii au identificat un autoturism și trei persoane a căror prezență în zonă a ridicat suspiciuni. În momentul intervenției, unul dintre indivizi a luat-o la fugă pe deal și a încercat să scape de o armă de vânătoare.
Polițiștii au efectuat căutări în zonă în urma cărora, în iarbă, a fost identificată o armă de vânătoare cu calibru de 12 mm. La percheziția corporală, asupra unui membru al grupului au fost găsite mai multe cartușe de vânătoare funcționale.
Polițiștii au confiscat arma și muniția și au întocmit un dosar penal pentru practicarea sau tentativa de a practica vânătoarea fără autorizație legală – braconaj, iar cei 3 bărbați riscă pedepse cu închisoarea de până la 3 ani.
sursa imagini EUROPOL CS
Info CS