Politistii i-au confiscat pistolul unui caransebesan

Politistii i-au confiscat pistolul unui caransebesan. Polițiștii i-au fost ridicat arma și muniția întrucât, nu și-a prelungit valabilitatea permisului de arma. Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin au ridicat în vederea continuării cercetărilor, o armă neletală cu bilă de cauciuc, muniția aferentă și permisul de armă, toate aparținând unui bărbat de 28 de ani din Caransebeș, care nu s-a prezentat în termenul legal, în vederea prelungirii permisului de armă.

 

În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul în cauză nu s-a prezentat la sediul inspectoratului, până la data de 26.08.2019, în vederea prelungirii valabilității permisului de armă și nici nu a depus arma și muniția aferentă la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la data expirării acestuia.

 

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

 

Reamintim deținătorilor de arme, prevederile legislative prevăzute de Legea nr. 295 din 2004 actualizată, privind regimul armelor și al munițiilor,în ceea ce privește valabilitatea permisului de armă și obligațiile acestora:


(1) Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.
(2) În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c)-f), h) şi i) din Legea nr. 295 din 2004 actualizată şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare.

(4) Politistii i-au confiscat pistolul unui caransebesan. Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege şi după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donaţie, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate.

 

IPJ Caras Severin

 

Comentarii

comentarii