În cursul zilei de ieri, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au continuat misiunile de intervenție pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată și fond forestier manifestate în zonele Ilova – Slatina-Timiș, Teregova – Armeniș și Cornereva, intervenții aflate în desfășurare de mai multe zile. Acțiunile au fost concentrate pe limitarea focarelor active și prevenirea reaprinderii acestora.
În zona Ilova – Slatina-Timiș, unde incendiul se manifestă de la începutul lunii mai, forțele de intervenție au acționat pentru lichidarea unui focar, incendiul fiind localizat. Suprafața afectată este estimată la aproximativ 80 de hectare. Intervenția a fost sprijinită din aer, contribuind la diminuarea intensității arderii în zonele greu accesibile. La sol au acționat 8 militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița.
În zona Teregova – Armeniș, incendiul de fond forestier, aflat în evoluție de la sfârșitul săptămânii trecute, a fost localizat și stins la nivelul perimetrului. Echipajele operative au intervenit pentru stingerea a două focare, fiind mobilizați 16 militari din cadrul subunităților Oravița și Moldova Nouă. În interiorul suprafeței afectate, estimată la aproximativ 150 de hectare, se mențin zone cu ardere mocnită, existând risc de reaprindere.
În zona Cornereva, unde intervenția a intrat în a treia zi, acțiunile s-au desfășurat pe două sectoare, fiind mobilizați 20 de militari din cadrul subunităților Reșița, Caransebeș și Moldova Nouă, împreună cu 10 voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornereva. Incendiul a afectat, până în prezent, o suprafață estimată la aproximativ 8 hectare. Intervenția a fost sprijinită și pe cale aeriană.
Pe parcursul zilei, în sprijinul forțelor de la sol, cele două elicoptere aparținând Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne au efectuat un număr total de 33 de aruncări de apă asupra zonelor afectate.
Intervențiile au fost îngreunate de terenul accidentat și de existența focarelor dispersate, echipajele operative depunând eforturi susținute pentru gestionarea situației operative.
Misiunile de intervenție continuă și în cursul zilei de astăzi, cu forțe similare, fiind planificate acțiuni de recunoaștere și stingere în vederea eliminării focarelor existente și prevenirii reaprinderii incendiilor.
Update ora 16:30 – Intervenții în desfășurare la incendiile de fond forestier
Pompierii militari cărășeni acționează, în continuare, pentru gestionarea incendiilor de vegetație și fond forestier manifestate în mai multe zone ale județului, intervențiile fiind în dinamică. Peste 35 de pompieri militari din cadrul subunităților Reșița, Caransebeș, Oravița și Moldova Nouă sunt angrenați în misiunile din teren.
Incendiul din zona Ilova – Slatina-Timiș a fost lichidat, suprafața totală afectată fiind de aproximativ 80 de hectare.
În zona Teregova, pompierii acționează pentru stingerea focarelor existente, în cooperare cu personal din cadrul Ocolului Silvic. În sprijinul forțelor de la sol se execută și aruncări de apă din aer, pentru limitarea focarelor active.
În zona Cornereva, forțele de intervenție desfășoară acțiuni pentru limitarea și lichidarea incendiului de fond forestier, în funcție de evoluția acestuia din teren.
În timpul misiunilor de recunoaștere aeriană efectuate în această dimineață, a fost identificat un nou incendiu de fond forestier în zona Verendin, comuna Luncavița, unde au fost direcționate echipaje de intervenție. Suprafața afectată este estimată, la acest moment, la aproximativ 20 de hectare.
După finalizarea misiunilor de recunoaștere aeriană, cele două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație al MAI au asigurat transportul personalului operativ, iar unul dintre acestea continuă intervenția din aer, prin aruncări de apă cu sistemul Bambi Bucket.
Intervențiile sunt îngreunate de terenul accidentat și de existența focarelor dispersate, acțiunile desfășurându-se în cooperare permanentă între forțele terestre și cele aeriene, în vederea gestionării eficiente a situației operative.
Reamintim cetățenilor că arderea vegetației uscate este strict interzisă și poate avea consecințe grave asupra mediului, bunurilor și vieții oamenilor. Totodată, astfel de intervenții presupun eforturi susținute și riscuri majore pentru personalul operativ, în special în zonele greu accesibile. Facem apel la responsabilitate și la respectarea măsurilor de prevenire, pentru a evita producerea unor astfel de situații.
Informații utile despre comportamentul în situații de urgență pot fi regăsite accesând fiipregatit.ro și descărcând aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play









Info CS