Poveste de dragoste cu explozie la Răcășdia, vecinii au avut noroc fiindcă au părăsit imobilul la timp EXCLUSIV VIDEO

explozie apartamentExplozie cu final anunțat la Răcăşdia în Caraş-Severin, o femeie a vrut să se sinucidă fiindcă a părăsit-o amantul și a aruncat ,,cuibușorul de nebunii” în aer.
O femeie de aproximativ 45 de ani din Răcășdia a ajuns la Clinica de arși din Timișoara în stare critica, cu arsuri pe 80 la suta din suprafața corpului. Aceasta în urma unei explozii provocata de o acumulare de gaze de la o butelie. Explozia, care a fost urmata de un incendiu, s-a produs la un imobil de locuințe din comuna Racașdia, județul Caraș-Severin. Vecinii femeii spun că explozia a fost provocată intenționat fiindcă aceasta fusese abandonată de prieten iar ea a vrut să se sinucidă.
Incidentul s-a produs la parterul unui imobil cu patru apartamente din centrul comunei Răcașdia. Vecinii femeii care locuia la parter, au sesizat la un moment dat miros puternic de gaze, au părăsit imobilul imediat și au sunat la 112 însă, la scurt timp după apel, apartamentul, a sărit în aer.
În momentul exploziei, singura persoana care se afla in imobil, era femeia de la parter care, potrivit spuselor vecinilor, a încercat în acest fel să se sinucidă – ea nefiind la prima tentativa de acest fel. Restul vecinilor, simțind mirosul de gaz și știind de alte tentative de sinucidere eșuate ale vecinei, au apucat să iasă din imobil.
A urmat explozia și un incendiu care a distrus casa, femeia a fost transportată în comă cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență din Reșița și de acolo, cu elicopterul SMURD, la Timișoara. Ea avea arsuri de gradul IV în proporție de 80% din suprafața corpului.
Incendiul care a urmat exploziei a fost stins de pompierii militari de la Oravița în mai puțin de o oră. Pagube majore s-au înregistrat doar la apartamentul in care s-a produs explozia. Nu a fost afectata structura de rezistenta a imobilului. Celelalte apartamente ale blocului au fost afectate de fum, praf, funingine și apă.
Pompierii urmeaza sa stabileasca imprejurarile in care s-a produs incendiul iar polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat acolo.

Comentarii

comentarii