Praznic de Sfântului Ilie la catedrala episcopală din Caransebeş

La praznicul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, catedrala episcopală din Caransebeş îşi va sărbători ocrotitorul.

La praznicul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, noua
catedrală episcopală din Caransebeş îşi va sărbători ocrotitorul.
Odată consacrată slujirii liturgice, în 12 septembrie 2010, catedrala
episcopală din Caransebeş a primit prin binecuvântarea Preafericitului
Părinte Patriarh Daniel un al doilea hram, ocrotitor al catedralei
devenind Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, un sfânt cu mare evlavie în
rândul credincioşilor bănăţeni. Această prăznuire s-a adăugat hramului
tradiţional, Învierea Domnului şi, prin aşezarea ei, reprezintă un reper
duhovnicesc de mare importanţă pentru eparhia Banatului de munte.
În perioada 19-20 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului
Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, vor fi
aduse în Episcopia Caransebeşului, moaştele Sfintei Muceniţe Tatiana
de la catedrala mitropolitană din Craiova.
De asemenea, la praznicul „Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul” şi
mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” din Bocşa îşi sărbătoreşte hramul.
Astfel, în ajunul praznicului, slujba Vecerniei şi a Litiei vor fi oficiate
de un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod, alături de chiriarhul
locului. La zi de praznic, toţi pelerinii sosiţi la hramul mănăstirii vor
avea posibilitatea să se închine la moaştelor Sfintei Muceniţe Tatiana.
Acestea vor fi puse spre închinare în incinta mănăstirii în ziua de 19
iulie, începând cu orele 19.00, şi vor rămâne pe tot parcursul nopţii,
până în dimineaţa zilei de 20 iulie, când sfintele moaşte vor fi aduse la
catedrala eparhială din Caransebeş. Sfânta Liturghie din ziua hramului
mănăstirii va fi oficiată de către Preasfinţitul Părinte Nicodim,
Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un numeros sobor de
preoţi şi diaconi.
Miercuri, 20 iulie, la orele dimineţii, va avea loc la Caransebeş
procesiunea cu moaştele Sfintei Muceniţe Tatiana, de la reşedinţa
episcopală la noua catedrală, după care Înaltpreasfinţitul Părinte
Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat
de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia Sfânta Liturghie
arhierească în catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului”
şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, în prezenţa lucrătoare a moaştelor
Sfintei Muceniţe Tatiana.

Comentarii

comentarii