Presa cărășană promovează IA și BRÂUL BĂNAȚEAN

Duminică, 5 iunie 2022, ora 18:00, la Muzeul de Locomotive cu Abur, în an jubiliar REȘIȚA 150, două repere definitorii ale unității noastre naționale și locale – IA ROMÂNEASCĂ şi BRÂUL BĂNĂŢEAN – vor fi puse în valoare printr-un eveniment cultural ajuns la a IX-a ediție. Vom celebra 150 de ani de la construcția primei locomotive cu abur de pe teritoriul actual al României în 1872- locomotiva Resicza – purtând cocarde tricolore în piept.

Confirmând dragostea pentru această țară atât de frumoasă, leagăn de DOINĂ și plai de poveste, pentru acest fabulos Banat de Munte, ne vom prinde “cu fală” într-un brâu bănăţean mărturisind respectul pentru moșii și strămoşii noştri, întru cinstirea valorilor reale și păstrarea patrimoniului imaterial, definitoriu, al identității noastre locale și naționale. Pentru că toate DORURILE noastre sunt eternizate în iile și cămășile românești- repere care transced TIMPUL, şi toată FALA BĂNĂȚEANĂ este articulată în CONTRATIMPUL BRÂULUI BĂNĂȚEAN, joc din patrimoniul imaterial al Banatului de Munte pe care Eftimie Murgu îl definea plastic: “sar în şir toţi deodată, astfel încât al treilea pas să ţină ritmul”.

În iunie 2014, în Centrul Civic al Municipiului Reșița, a avut loc prima ediție” Timp și Contratimp în identitatea Banatului de Munte”, în organizarea Societății METARSIS, eveniment de impact care a dus în atenția publicului larg BRÂUL BĂNĂȚEAN, joc specific Banatului alături de cămășile populare promovate, în anul 2013, de jurnaliști locali îmbrăcați în ii și fotografiați în locuri pitorești din Caraș la iniţiativa a doi jurnalişti reşiţeni soţii Paula (1968- 2020) şi Vasile Neamţu, sub genericul” Presa cărășană promovează ia”. Tot din 2014, anual, la librăria Semn de Carte organizăm expoziția” Copii în ii”, expoziție cu imagini surprinse în cadrul evenimentului și acordăm diplome pentru cel mai tânăr/seniorul evenimentului.

Veniţi, duminică 5 iunie 2022, ora 18, la Muzeul de Locomotive cu Abur din Reșița, îmbrrăcaţi în cămăși populare să jucăm brâul bănățean, să mărturisim demnitatea românească şi să arătăm lumii întregi că suntem BĂNĂȚENI, că suntem ROMÂNI. Și că avem, în spate, o istorie industrială de 251 de ani. Și că prima locomotivă cu abur de pe teritoriul actual al României s-a construit, acum 150 de ani, aici, la Reșița. Pentru că, așa cum afirmă reșițeanul academician, prof. Univ. Dr. Mircea MARTIN: „Rolul nostru este de a afirma o continuitate culturală și o solidaritate intelectuală “. REȘIȚA 150. Cu o istorie industrială de 251 de ani (primele furnale Josephus și Franciskus fiind aprinse la 3 iulie 1771), generatoare a numeroase realizaţi tehnice de pionierat, Reșița a fost timp de peste 200 de ani una dintre cele mai importante forțe industriale ale Europei recunoscută la nivel mondial. Prima cale ferată lungă de 610 m. a fost construită la Reşiţa în anul 1846 între Topitorie și Laminoare. Între mina Secu și Reșița, în 1868-1870, s-a construit o linie ferată cu ecartament îngust (948 m) și tracţiune cu cai, linie adaptată, ulterior, pentru tracțiunea cu locomotive cu abur (26 iulie 1871).

Considerat întemeietorul şcolii austriece a constructorilor de locomotive cu abur, englezul John Haswell (1812-1897), directorul fabricii de locomotive „St. E. G.” din Viena (acronim pentru Staats Eisenbahn Gesellschaft, complet Kaiserliche und königliche privilegierte österreichische Staats Eisenbahn Gesellschaft, în traducere „Societatea privilegiată cezaro-crăiască austriacă de căi ferate de stat”, societate austriaco-franceză, fondată în 1834 la Viena care a construit primele căi ferate din Banat şi din România de azi și care a avut în proprietate, până la Primul Război Mondial, o mare parte din Banatul Montan), este proiectantul locomotivei cu abur „Szekul” (număr de circulație 1), după modelul căreia tehnicienii reșițeni ai timpului au fabricat, în 1872, prima locomotivă –” Resicza”, cu numărul de circulație 2. Ambele au circulat pe această linie.

Ar fi de menționat că, în 1872, uzinele „St. E. G.” de la Reşiţa, au produs pentru căile ferate europene: 16 macarale, 18 rezervoare pentru castelele de apă, 110 plăci pentru întoarcerea locomotivelor, 514 inimi de încrucişare pentru macaze, 793 de tampoane. Resicza 2 a fost urmarea firească a evoluției proceselor de producție asistate de inteligența umană. În perioada 1872-1873, la Reșița, au fost fabricate, în aceeași serie, şi locomotivele „Bocsan” şi “Hungaria”, aceasta din urmă fiind transportată la Viena (pentru a fi expusă la Expoziția Mondială), trasă de un şir lung de boi (până la Gara Oravița), de unde a fost transportată la Baziaș, pe prima cale ferată din România de azi (Baziaș-Oravița, finalizată în 1854), apoi cu vaporul până la destinație. Începând cu anul 1920, la Uzinele Domeniile Reşiţa (UDR) se proiectează și se construiesc următoarele serii: 230 pentru trenuri de călători (1932-1936), 142 pentru trenuri grele de călători (1937-1940), 50 pentru trenuri de marfă (1926-1936), 150 pentru trenuri grele de marfă (1947-1960), 131 pentru trenuri de călători pe linii secundare (1939-1942), 151 prototipuri pentru trenuri grele (1938-1939). În anul 1926 se produce la Reşiţa locomotiva cu abur 50.243 „Regele Ferdinand”, prima locomotivă construită în România în perioada interbelică.

Datorită succesului în construcţia de locomotive la Reşiţa şi Malaxa, începând cu anul 1930, în România nu s-a mai importat nici o locomotivă. (sursa ing. Dan PERIAN). Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reșița din zona Triaj – colecție ce ilustrează progresul de aproape un secol al mersului pe sine cuprinde locomotive reprezentative pentru evoluția acestei industrii: 16 exponate (14 fabricate la Reșița) din perioada 1872 = (13 fabricate la Reșița, 3 reparate și modernizate aici), începând cu anul 1872, cu piesa” vedetă” Resicza 2 și până la locomotivă de ecartament îngust CFR 764.001 din anul 1958- a fost inaugurat, acum 50 de ani, la 29 aprilie 1972. 2022 este anul în care celebrăm 150 de la construirea primei locomotive cu abur pe teritoriul de azi al României, 100 de ani de la construirea Fabricii de Locomotive și 50 de ani de la inaugurarea celui mai mare Muzeu Tehnic în aer liber din România= de la inaugurarea celui mai important muzeu tehnic în aer liber din România, amenajat în chiar locul de producție sau reparație și modernizare (în situ, așadar) a obiectivelor expuse.

Triplă Sărbătoare la Reșița care se cere onorată. Cu copii în ii, cu oameni îmbrăcaţi în cămăși populare, cu originalul și nemuritorul brâu bănățean. Vă așteptăm duminică, 5 iunie 2022, la Muzeul de Locomotive cu Abur din Reșița, în Triaj. Avem cu ce ne mândri! (Camelia DUCĂ) Organizator: METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană.

Comentarii

comentarii