Preţul prostituţiei academice în cazul Roșia Montană pt Razvan Teodorescu
De multă vreme Răzvan Theodorescu nu mai era doar acel academician uns prin pamflete drept „cap de cauciuc”, zis şi cap de măciucă lobistă, ci un exemplar tipic de „coadă de topor”. Unul de tip PFA, ca fel de încasare a plăţilor, parte din pleiada pseudo elitei postdecembriste, care şi-a vândut onoarea pentru un pumn de arginţi. Şi el, dar şi colegul lui de for academic, poate în viitor şi de de celulă, acad. Alexandru Vulpe. Amândoi membri ai „Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană”. Un grup de dezbatere şi emitere de rapoarte despre valoarea patrimoniului arheologic de la Roşia Montană, în numele căruia „părelologii” academiceni au promovat, din postura de voci „avizate” şi „independente”, desconsiderarea publică a vestigiile de la Roşia.
Un servilism de îndobitocire prin care, înainte de a ne lua în derâdere istoria şi patrimoniul, şi-au batjocorit propriile titluri academice. Şi cât de fomist trebuie să fi pentru a a accepta, într-o jalnică prostituţie, să lansezi anateme de ridiculizare a valorilor naţionale. Căci, ne spunea academicianul PFA Răzvan Emil Theodorescu, „Când auziţi de Roşia Montană pe lista UNESCO râdeţi şi treceţi mai departe“… Și a trecut; cu o simbrie (care numai în 2013 s-a ridicat la 14 000 de lei) pentru care studenţii de azi, istoricii de mâine, au de ce să-l ia peste picior. Iar colegul de “ţinută” (dar nu academică, ci poate în dungi), academicianul PFA Al. Vulpe l-a completat, pe aceiaşi bani, cu o butadă de gâgă academicus: „Ceea ce se distruge este (…) de o importanţă minoră faţă de ceea ce se conservă.” Şi am vorbi de neghiobie, dacă nu ar fi vorba de lucruri mult mai grave. Căci, nu penibilul preţ al amanetării propriei demnităţi ar trebui să-i îngrijoreze pe cei doi, ci faptul că, pentru posteritate, singura diferenţă între prostituţia din ignoranţă şi cea din trădare va fi dată de soldul final la numărarea banilor primiţi de la Gold Corporation.
Dar nu numărăm doar academicieni, doctori, profesori ori guvernanţi pe post de „cozi de topor” (guvernanţi în frunte cu şeful de cabinet Viorel-sapă-de-lemn!), ci şi numeroşi consultanţi onorifici (inclusiv ai prim-plagiatorului), consultanţi politici, jurnalişti şi „activişti” ce se dau drept reprezentanţi ai societăţii civice.
Atâtea cozi de topor încât nu poţi să nu te întrebi cum de biata ţară n-a fost încă deşirată între interesele companiilor plătitoare. Plătitoare fie „pe Persoană Fizică Autorizată”, fie direct în conturile firmelor de „consultanţă”. Căci atâţia consultanţi s-au întins cu miloaga la poarta RMGC, de la „Antene” până la Ghiţă la portiţă, încât, dacă ar fi dat fiecare măcar o dată cu târnăcopul, mai că scoteau tot aurul din Apuseni.
Şi atâtea plăţi informale au dat canadienii „lobiştilor” că s-a strâns de un ditamai dosarul penal. Iar acum încep să iasă la iveală opis-urile cu soldele date de RMGC pentru ascuţirea lamelor cozilor de topor, pe liste apărând și numele unor indivizi aparent intransigenţi, autodeclaraţi apărători ai valorilor noastre istorice, dar, în fapt, niste terchea-berchea. Impostori veroşi cu nimic mai prejos decât prim-plagiatorul ţării, intelectuali care, pentru un pumn de mărunţiş, şi-au călcat în picioare demnitatea şi probitatea profesională, punându-se în slujba celor ce ne batjocoresc istoria şi valorile naţionale.
Iar pe unii chiar că nu-i poţi înţelege… Căci, după ce au confiscat Revoluţia pentru a o stoarce într-un institut-oficină, o sinecură de unde încasau într-o lună cât adevăraţii revoluţionari în ani de muncă, au pus botul şi la arginţii de defăimare şi vânzare a patrimoniului naţional, asigurând lobby-ul companiilor care vor a ne spăla munţii cu cianuri pentru a lua infinit mai mult decât „arginţii” pe care i-au aruncat nesătuilor cu titluri pompoase. Acelor manipulatori fără constiinţă, lipiți de scaunele studiourile TV.
Şi nu sunt de înţeles căci, dacă pentru banii încasaţi pentru confiscarea şi „tratarea” revoluţiei era cert că nu-i va trage nimeni la răspundere, neavând, cât timp erau tot ei la frâie cine să-i desconspire, iar, ulterior, asigurându-se de desfiinţarea idealurilor revoluţiei şi chiar acuzarea celor ce au făcut revoluţia (proces care a început deja prin rechemarea la parchet a „martorilor” dar şi prin, mizerabil, demartirizarea militarilor ucişi – iar aici este clar că anumite servicii reiau ofensiva din anii ’90, încercând să arunce morţii revoluţiei în spatele Armatei), pentru arginţii luaţi pentru prestaţia de prostituate lobbiste era evident că li se va cere destul de curând socoteală! Poate chiar de către cei care i-au plătit! Şi care au „transpirat” informaţii care, e drept, li se întorc şi lor împotrivă în dosarul penal de evaziune fiscală şi spălare de bani. Dar nu-i bai, căci, poate aşa scăpăm de ei, iar singurul „minerit” pe care îl vor mai face va fi în curtea puşcăriilor!
Și suntem în fața unor liste care ar trebui să ne dea fiori măcar pentru felul în care cozile de topor s-au însinuat pe lângă decidenţi. Iar faptul că fiecare premier postdecembrist a avut, conştient sau nu, la dreapta lui câte un consilier pus în slujba „investitorilor” RMGC reprezintă cu adevărat o chestiune de siguranţă naţională.
E adevărat, în unele cazuri, consilierii au rămas aceiaşi, schimbându-se doar premierii. Iar ce a avut Mugur Isărescu pe post de consilier a „nimerit” şi la A. Năstase. Aceleşi om, două guvernări, dar o singură „factură” (în fine, o singură factură de la RMGC!) de peste 300 000 lei (actualizaţi). Şi tot aşa… Alt premier (Călin Popescu-Tăriceanu), alt personaj pe funcţia de consilier personal şi o plată pentru lobby de 170 000 lei. Actualul premier, alt consilier „personal” (gurile rele spun că „prea personal”) şi o factură trecută deja de 120 000 lei
Cozi de topor şi pe lângă pârghiile decizionale, cozi de topor şi la asigurarea imaginii și manipulare, la banii RMGC bucurându-se şi mass-media. Televiziuni, radiouri, ziare, platforme digitale… Aici, însă, ar trebui făcută diferenţa între cei ce au luat bani strict pentru reclame (şi cărora trebuie să le punem sub semnul întrebării deontologia şi etica profesională) şi trusturile care au mers mult mai departe, asigurând manipularea opiniei publice.
Ultimii ar trebui cercetaţi dimpreună cu toţi cei ce au primit bani pentru a face trafic de influenţă, dar mai întâi ar trebui separate apele pentru a nu se ajunge ca, în final, presa să fie singura responsabilă, iar actualii consilieri onorifici să „tranziteze” spre viitoarele guverne pentru a asigura lobby-ul altor „investitori”.
Preluare: Cezar Adonis Mihalache, Ziarul Natiunea