Prețurile mari și veniturile mici au golit piețele reșițene înainte de revelion, dar tradiția merge mai departe VIDEO

Marțea este de zi de piața la Reșița. Reșițenii au avut prilejul pentru a-și face ultimele cumpărături pentru masa de anul nou. Numai că în acest an, producătorii și vânzătorii din piețe au fost prezenți în piață în număr mult mai mic față de o zi obișnuită de piață. Aceștia au adus fel de fel de legume și fructe și și-au așteptat clienții.

Clienții, în număr mult mai mic decât anul trecut, cumpără câte ceva, dar în cantități mult mai mici. Oamenii își drămuiesc fiecare ban. Unii chiar au renunțat la unele obiceiuri sau alimente. Comercianți spun că o cauză a acestui fenomen ar fi super-market-urile, sau lipsa banilor. În plus, oamenii nu au bani sau îi economisesc cu gândul la majorările de taxe și impozite de anul viitor.

Cozonac, prăjituri, ciorbă şi friptură de porc, jumări și mezeluri din porc alături de pește și piftii.  Niciun astfel de produs nu va lipsi de pe masa de revelion.

De pe masa de Revelion nu trebuie să lipsească peștele” spune una dintre tradițiile românești de anul nou.  Azi, magazinul care vinde pește a fost aglomerat. Vânzătorii s-au pregătit cu pește proaspăt din păstrăvăriile cărășene, dar somn, crap sau șalău de captură de la Dunăre.

,,Tradiţia spune că peştele nu trebuie să lipsească din meniul petrecerii dintre ani. În simbolistica populară, peștele pe masa de Revelion ar avea darul de a aduce noroc şi, bunăstare în case. Dacă mâncați pește în noaptea de Revelion, veți evita toate problemele și obstacolele din noul an precum peștele care se strecoară în apă” spune Radu Cătălin, administratorul pescăriei din piața Reșița Sud.

O altă superstiție spune ,,că este bine să purtăm fie în buzunar, fie in portofel, solzi de pește. Asta ca să avem bani mulți în anul care vine.

Citeste si

Statul s-a împrumut la început de an cu aproape 2,24 miliarde lei

Situația gravă în care se află bugetul statului, care cheltuie mai mult decât încasează, necesită …