Primăria premiază cu bani cea mai curată asociație de locatari din Reșița

În cadrul campaniei de salubrizare a orașului ”Reșița Curată – Curățăm și Menținem!”, Primăria a demarat un concurs între asociațiile de locatari, diferit de cele din anii anteriori, ce se va desfășura în perioada 12 martie – 12 iunie 2017.

Municipalitatea vine să încurajeze asociațiile de locatari să se implice în salubrizarea zonelor în care locuiesc și oferă premii în bani pentru cei mai implicați și responsabili. Este vorba de 3 premii a câte 2000 de lei, 2 premii de 1000 de lei, 3 premii de 500 de lei și 5 mențiuni de 100 de lei. Asociațiile care se vor înscrie în concurs vor trebui să se întreacă în curățat gazonul, îngrijirea gardului viu, a arborilor, întreținerea parcărilor, amenajarea garajelor și a intrărilor în bloc și a zonelor de colectare a gunoiului menajer.

Punctajul maxim pe care îl pot obține cei mai gospodari și harnici locatari este de 45 de puncte și va fi stabilit de către o comisie care va alcătui și clasamentul final. Evoluția asociaților de locatari înscrise în concurs va fi urmărită pe tot parcursul campaniei inițiate de administrația locală. Banii obținuți în urma premierii vor putea fi folosiți de către asociații la diverse reparații.

Președinții și administratorii asociațiilor de locatari din Reșița au precizat la sfârșitul întrevederii că există destul de multe probleme și că oamenii nu ies la curățenie când sunt solicitați, ceea ce le dă de gândit în privința înscrierii la concurs. Au fost și administratori care și-au arătat interesul pentru competiția curățeniei, rămâne însă de văzut câți vor participa având în vedere că premiile sunt destul de consistente.

Comentarii

comentarii