Primaria Resita intervine in problema trenurilor catre litoral

Asa cum InfoCS spunea intr-un numar mai vechi acum câteva zile, CFR a decis scoaterea vagoanelor directe Resita – Mangalia. Calatorii ce doresc sa ajunga acum la mare, nu mai au alta solutie decat schimbarea vagoanelor la Caransebes. In plus, nici un reșitean nu mai reușește să rezerve un bilet la vagon de dormit sau cușetă fiindcă Reșiței nu i se mai repartizează nici un loc de către Regionala CFR Timișoara.
Fiind informat despre această problemă cu care se confruntă cetățenii orașului, primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, a transmis o adresă oficială către Regionala CFR Timişoara prin care solicită repunerea în circulaţie a unor garnituri de vagoaane care să asigure legătura directă între Reşiţa şi litoralul Mării Negre.
Adică, exact așa cum era înainte când oamenii urcau în vagoane la Reșița și coborau la Mangalia sau în ori ce stație de pe litoral. Fără să mai fie nevoieți să coboare la Caransebeș, să alerge pe peron cu bagaje și copii ca să își găsescă vagonul în care are locurile cumpărate din gară. Dacă se va rezolva această problemă, atunci reșițenii vor putea beneficia din nou de posibilitatea de ași rezerva locuri la vagon de dormit, clasa I-a sau a doua, după preferințe.
Conform adresei înaintate Regionalei CFR Timişoara, noile garnituri ar trebui repuse în circulaţie cât mai repede – chiar din acest sezon estival.

Comentarii

comentarii

3 thoughts on “Primaria Resita intervine in problema trenurilor catre litoral

  1. Primarul n-are NICI O TREABA CU GANDIREA PRIMITIVA A C.F.R.-ului, GORILELE de acolo nu gandesc decat in CIFRE SI CASTIG…
    E FRUMOS CA SE INCEARCA REZOLVAREA PROBLEMEI, DAR „SE POATE SI IN SEPTEMBRIE,” dupa care urmeaza „retragerea cu torte”…
    MARII GANDITORI VOIAU SA INCHIDA DE TOT LINIA RESITA-CARANSEBES…In noul mers nu sunt prevazute trenuri ciu mai mult de 2 (DOUA) VAGOANE PE GARNITURA… ASA CIRCULAU INAINTE DE INCHIRIERE TRENURILE PE RUTA BERZOVIA-ORAVITA…O TEMPORA!

  2. CE LEGATURA ARE PRIMARUL CU CFR-UL?…TOT CE POSTE FACE E SA ROAGE REGIONALA CFR SA LE REPUNA , DE REPUS EI O FAC DACA VOR

  3. primaria ar face bine sa puna inapoi vagoanele de Bucuresti pentru ca calatorii care platesc o caciula de bani sa tot tranzbordeze de pe un tren in altul cu bagaje si copii in miez de noapte si in timp de 1 s-au 2 minute , D-l primar daca nu rezolvi aceasta problema sa iti fie rusine si imi pare rau ca te-am ales findca multe ai promis si uite ca dupa alegerea ta am ramas si fara vagoane directe de Bucuresti

Comments are closed.