Primaria Resita pune piciorul în prag: ori reparații, ori amenzi

Conform discuţiilor din comandamentul săptămânal din data de 26 noiembrie 2014, s-a stabilit cu operatorul judeţean SC Aquacaraş SA, beneficiarului acestui proiect, şi executantul lucrărilor SC Hidroconstrucţia SA, ca refacerile de pe străzile Nicolae Titulescu şi Nicolae Bălcescu să se finalizeze până la sfârşitul lunii noiembrie 2014.

Verificarea calităţii execuţiei lucrărilor de refacere a carosabilului afectat se va face de către reprezentanţii municipalităţii, marţi, 2 decembrie 2014, urmând ca după vizitele în teren să se ia măsurile care se impun.

Suntem conştienţi de disconfortul creat locuitorilor din zonele afectate de lucrări, dar amploarea şi importanţa acestora presupune şi acceptarea acestor neplăceri, a căror durată sperăm să fie cât mai scurtă.

Până în data de 15 decembrie 2014 se va urmări ca, pe tronsoanele unde se derulează lucrări, să se ia toate măsurile pentru punerea în siguranţă a şantierelor, pentru transportul pământului excedentar din amplasamente şi asigurarea condiţiilor de circulaţie, conform avizelor emise de Serviciul Poliţia Rutieră.

Cabinet Primar

Comentarii

comentarii