Primarul Ioan Popa și consilierul PSD Ionuț Chisăliță au dat-o pentru prima data la pace

După ce s-au ciondănit și și-au aruncat reciproc replici dure, primarul Ioan Popa și consilierul PSD Ionuț Chisăliță, fac echipă în realizarea unui proiect de interes local. În cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local s-a votat, pentru prima dată, de comun acord a celor două grupuri politice, o hotărâre privind achiziționarea de către Primărie a unor terenuri din spatele Parcului Industrial, zona Mociur. De comun acord a fost și introducerea acestui proiect de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței.

”Luni dimineață m-am întâlnit cu domnul Ionuț Chisăliță în zona Mociur Turnate, i-am arătat despre ce terenuri este vorba, a rămas surprins pentru că nu știa despre ce e vorba, cât de mari sunt suprafețele neutilizate acolo. Am convenit de comun acord să introducem un proiect de hotărâre de Consiliu Local, astfel încât să inițiem demersurile și scrisoare de intenție către Serraghis și UCMR cel puțin să recuperăm drumurile și cele 6-7 hectar pe care încă le mai are UCMR-ul în reorganizare, disponibile acolo”, a precizat primarul.
Este vorba de 2 terenuri: un teren de 7 h aflat în proprietatea unei firme din Izmir și un teren aflat în proprietatea UCMR, cam de aceeași suprafață. Primăria vrea să meargă pe substrat de intenție la solicite Serraghis și să solicite achiziția drumurilor din zona și a terenurilor aferente.

”Sunt convins că dacă vom reuși să dăm practic acestei zone ceea ce dorim, ea va fi un punct de dezvoltare a orașului. Am făcut un prim pas prin acest proiect, mai departe depinde de ceea ce va face în continuare administrația”, a spus Ionuț Chisăliță.
Popa nu a ezitat să sublinieze faptul că regretă că nu a reușit să ia și cele 6 hectare de teren din aceeași zonă, ce aparțin firmei în lichidare, Eurometal, scoase în prezent la licitație. Achiziționarea acestora a fost propusă ca proiect de hotărâre pe ordinea de zi în ședința anterioară, dar care nu a fost votat de consilierii PSD.

”Acestea reprezentau o graniță cu actualul Parc Industrial și era foarte facil să venim cu Parcul Industrial înspre zona Mociur-Turnate. Sper să putem să facem într-un viitor cât mai apropiat acest lucru”, a declarat Ioan Popa. Edilul vrea să achiziționeze din zona Mociur- Parcul Industrial, trei zone delimitate, de câte 6-7 hectare fiecare, în această achiziție intrând și drumurile care, în viziunea edilului, vor deveni noi bretele de circulație menite să fluidizeze traficul de pe artera principală, iar terenurile să devină zone propice investițiilor.

Comentarii

comentarii

3 thoughts on “Primarul Ioan Popa și consilierul PSD Ionuț Chisăliță au dat-o pentru prima data la pace

  1. Mun. Resita trebuia sa fie cel mai important nod rutier de autostrazi din Romania din anul 1990 !!!

  2. Exista in mentalitatea politicienilor si parlamentarilor un ,, modus operandi ”, pana pun mana pe ciolanul cel mare imediat dupa scrutin si dupa aceea uita cu totii cum au ajuns pe acele functii si pentru cine !!!

  3. Deasupra zonei industriale din zona Terova trebuia sa traverseze peste municipiu autostrada sudului daca era construita din anul 2004 cum era promisa in campania electorala si finalizat terminalul de transport Resita – Varset, cum si acesta era promis cu ani in urma !!!

Comments are closed.