Primarul municipiului Reşita, Ioan Popa, cheamă la unitate si doreşte implicarea mediului de afaceri

Primarul municipiului Reşita, Ioan Popa, a lansat o invitaţie către antreprenorii reşiţeni pentru a participa la o discuţie în care să le prezinte proiectele administraţiei publice, prezente şi viitoare. Totodată, edilul vrea să le solicite acestora puncte de vedere cu privire la modul în care se doreşte dezvoltarea municipiului şi nu în ultimul rând, să discute noile reglementări legislative legate de parteneriatele public-private.

Iată ce spune primarul Ioan Popa:

Stimați parteneri,

În comunităţile moderne ale lumii, administrarea problemelor publice se realizează în tot mai mare măsură prin consultarea şi luarea deciziilor cu ajutorul experţilor organizaţiilor profesionale şi asociaţiilor patronale.
Astfel, a fost recunoscută treptat capacitatea acestor actori de a se implica dincolo de puterea limitată a administraţiilor locale. Primăriile pot deveni cu o asemenea abordare, centrul operaţional al unor reţele care implică mulţi actori sociali capabili să mobilizeze resurse complexe, în afara cadrelor instituţionale ale unei administraţii publice.

Consider că expertiza dumneavoastră managerială ne-ar fi extrem de folositoare în luarea deciziilor cu privire la viitorul orașului și la dezvoltarea lui în consens cu cerinţele comunităţii.

În acest context, vă invit la odiscuţie punctuală pe acest subiect și nu numai, marţi, 5 iunie, la ora 12:30, la Restaurant Nera.

Ioan Popa
Primarul Municipiului Resita

Comentarii

comentarii